Postul Bucuriei

Dragi cititori, am intrat în postul Crăciunului, postul păcii și-al așteptării, al bucuriei și al speranței! Sărbătoarea Nașterii Domnului este cea mai frumoasă și mai importantă sărbătoare a anului, ea este celebrarea Vieții, a Cuvântului Întrupat. Întreg Cerul se coboară pe pământ, realitățile se întrepătrund, se îmbrățișează misterios și dau naștere eternei făgăduințe a lui Dumnezeu.

Este un moment ”vulnerabil” și ”fragil” pentru Creator, timp în care El se face prunc și vrea să intre blajin în viața și-n trăirile noastre. Ce zguduitor act, ce mare minune, ce dulce îndurare! În nici o altă religie Dumnezeu nu s-a aplecat într-atât asupra omenirii, lăsându-se ”îmbrăcat” în vremelnicia celor pământești, trăind, suferind, iubind, împreună cu omul pentru care s-a dăruit peste măsură, până la nebunie.

Înainte de a ne gândi să începem orice post trupesc, vă propun mai degrabă să facem cunoștință face to face cu Dumnezeu, cu acest Prunc care își doreste să repete și să reînnoiască taina nașterii Sale de fiecare Crăciun, în fiecare an, în fiecare cetate și inimă. Să îndrăznim să fim copii în abordare și-n cuget, să schimbăm ceva anul acesta, să ne întoarcem la fundamentul acestei sărbători, la adevăratele cadouri, să dăm adevăratul sens numeroaselor obiceiuri.

Dragilor, să petrecem aceste patruzeci de zile premergătoare sfintei sărbatori împrietenindu-ne cu Creatorul și meditând la măreața taină a nașterii Sale în chip de bebeluș, cerșind înțelepciune și har pentru a ne putea apropia în chip smerit de adevăratele mistere. Nu cred că ar putea fi prinos mai mare adus Cerului decât această practică sufletească, temelie ideală pentru toate drumurile. Dumnezeu nu vrea alte jertfe, lipsite de dragoste și conținut, decât dacă acestea sunt făcute cu scopul sincer de a-L descoperi, a-L iubi și a-L sluji cu adevărat. Să începem așadar cu începutul, cu porunca întâi, ”Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toata inima, cu tot cugetul…”, este atât de necesar un nou început…

Post binecuvântat! Pace și bine!