Camelia Burghele se numără printre cei 60 admişi, din sutele de candidaţii inscrişi din intreaga ţară.
Dr. Camelia Burghele, cercetător ştiinţific in cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Sălaj a obţinut bursa postdoctorală acordată de Şcoala „Valorificarea identităţilor culturale in procesele globale”, un proiect finanţat prin Fondul Social European, in cadrul căruia partenerul principal este Academia Romană. Prin acest proiect se urmăreşte impulsionarea şi consolidarea sectorului cercetării in ştiinţele socioumane din Romania. Bursa a fost obţinută in urma unui concurs la care s-au inscris sute de candidaţi, insă admişi au fost doar 60. In competiţie au intrat toate domeniile ştiinţelor socio-umane.
Proiectul caştigător al Cameliei Burghele, a cărui temă a fost „Construcţia identităţii culturale in comunităţile romaneşti din Maramureşul ucrainian (Transcarpartia-Ucraina)- conservare şi/sau dinamică socio-culturală in contextul multietnic”, a constat in susţi-nerea unei cercetări antropologice de teren in satele romaneşti din Ucraina Transcarpatică, respectiv, cule-gere de date, inregistrare, clasare, fotografiere, interpretare şi publicarea informaţiilor sub forma unor concluzii, intr-un volum.
Cercetătorul ştiinţific sălăjean, doctor din anul 2003, Camelia Burghele, a reuşit să definească, in spaţiul cultural romanesc, un sector larg de cercetare-antropologia sănătăţii- pe baza bibliografiei internaţionale, a studiilor de teren şi a unor observaţii personale. A publicat patru volume centrate pe tema antropologiei sănătăţii, două dintre ele fructificand studiile doctorale. Printre reuşitele sale se numără şi publicarea a două volume monografice, unul referitor la aria etnografică Meseş-Sălaj, iar celălalt volum este mono-grafia locală a unui sat, tradus in limbile engleză şi franceză. De asemenea, Camelia Burghele a acordat o atenţie deosebită magiei tradiţionale şi construcţiei identităţii la diferite minorităţi : romanii din Ucraina, ucrainieinii sătmă-reni,şvabii şi maghiarii sătmăreni, publicand o serie de studii şi articole.
S-a implicat in domeniul muzeografiei, prin editarea a două pliante ale expoziţiei permanente a Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău şi a mai multor pliante ale unor expoziţii temporare organizate personal sau in colaborare. Printre activităţile sale se numără şi cea de recenzor la două reviste, „Acta Musei Porolissensis” -Zalău şi Caietele ASER Bucureşti.