PC şi PNL au format „Alianţa de centru-dreapta PNL-PC” şi vor colabora doar la alegerile parlamentare, nu şi la cele locale.
Membrii Biroului Politic al Partidului Naţional Liberal au decis, ieri, in unanimitate, formarea unei alianţe cu Partidul Conservator, urmand ca in curand noua structură politică să fie inregistrată la tribunal. Alianţa politică se va numi „Alianţa de centru-dreapta PNL-PC”, cu denumirea prescurtată „ACD”, avand ca semn permanent o săgeată inscrisă in pătrat sub care se află pres-curtările „PNL-PC”. De asemenea, liderii celor două partide se vor intalni in următoarea perioadă pentru a stabili priorităţile in colaborare şi cu Partidul Social Democrat. Alianţa dintre cele două partide mai prevede participarea separată in alegerile locale din 2012, urmand ca la alegerile parlamentare cele două partide să meargă impreună. Intrebat dacă PNL va semna o alianţă cu PC, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat: „nu vom semna astăzi (nr. ieri) un protocol. Vom pune in discuţie această chestiune, conform statutului, dacă Biroul Politic va accepta propunerea mea, vom convoca o Delegaţie Permanentă pentru ziua de duminică sau luni şi o Delegaţie Permanentă este in masură să ia o asemenea decizie politică”.
PC este ca şi inexistent in Sălaj
Preşedintele PNL Sălaj, Radu Căpilnaşiu, nu ştie momentan cat de benefică este pe plan local o astfel de alianţă, pentru că nici măcar nu-i cunoaşte pe conducătorii organizaţiei judeţene a PC. „Pe plan local nu cunosc, la modul cel mai sincer, cine este la ora actuală liderul local al PC, probabil vom avea discuţii dacă mă va contacta”, a declarat pentru Graiul Sălajului Radu Căpilnaşiu. Liberalul a mai spus că „o alianţă inseamnă plus, atata timp cat una din părţi nu aduce probleme de imagine”. „Pe plan local nu există o organizaţie puternică a PC, dar oricum e un plus şi nu un minus”, a completat Căpilnaşiu. Peneliştii sunt sceptici in privinţa alianţei cu PC, pentru că la alegerile din 2008 conservatorii au avut un aport prea mic; in judeţ nu au reuşit să ocupe o funcţie de primar sau viceprimar.
Conservatorii trec de la PSD la PNL
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...