Izolarea populației la domiciliu, munca și învățatul de acasă în contextul pandemiei de Coronavirus au dus la creșteri de trafic de peste 20% la internetul mobil și de până la 90% la internetul fix, arată datele furnizate de Orange, Vodafone, Telekom și RCS /RDS, cei patru mari operatori locali de comunicații.
Teoretic, avem acces la și mai multe informații, ceea ce înseamnă mai multă cunoaștere, iar “cunoașterea e putere”, după cum spune Francis Bacon. Dar, până să ajungem la cunoaștere, Organizația Mondială a Sănătății ne avertizează în legătură cu consecințele imediate din viața de zi cu zi pe care le poate avea asupra noastră consumul exagerat de internet.
Folosirea excesivă a internetului -peste 5 ore pe zi- se manifestă la internauții patologici prin stare de agitație atunci când nu se află în preajma unui computer și prin lipsa interesului pentru interacțiunile sociale, indică un studiu realizat în China, la University School of Public Health din Guangzhou.
“Unii petrec mai mult de 10 ore pe zi pe internet. Aceștia sunt intr-adevăr utilizatori problematici și nu se pot gândi la altceva decât la internet. Se simt agitați dacă nu intră pe net după o perioadă scurtă în care au stat departe de computer. Nu simt dorința să se întâlnească cu prietenii, nu participă la reuniunile în familie și nu vor să petreacă timp cu prietenii”, afirmă cercetătorii.
Rezultatele studiului sugerează că persoanele care utilizează în exces internetul în această perioadă de pandemie pot dezvolta “depresie sau alte boli asociate ca și consecințe ale acestui comportament”. “Lipsa somnului, stresul provocat de jocurile online și suprasolicitarea vederii sunt câteva dintre cauzele acestor probleme de sănătate”, explică profesorul Lawrence Lam, coautor al studiului.
Pentru un stil de viață echilibrat și sănătos, medicii ne recomandă să petrecem cât mai mult timp în aer liber atunci când este posibil, să avem activități recreative care nu au legătură cu internetul și să socializăm, să comunicăm mai mult cu cei apropiați.