Taxa pe credinţă

Incă din prima zi din an şi pană in ajun de Bobotează, preoţii ortodocşi şi cei catolici, insoţiţi de diaconi, merg din casă in casă purtand cu ei crucea şi stropind locuinţele cu agheazmă. Oamenii ii primesc cu smerenie, in speranţa că apa sfinţită le va feri casele de necazuri. Un alt obicei, mai mult sau mai puţin creştinesc, este răsplata de 10 – 15 lei, după buget, pe care enoriaşii o plătesc feţelor bisericeşti pentru că le-au vizitat casele. Dar asta nu e tot. După ritual, cei care il insoţesc pe preot mai intind o dată mana după „contribuţie”. In acest an taxa pe credinţă este 100 de lei. Anul trecut, chiar dacă a fost un an de criză, „contribuţia” a fost majorată de la 50 la 100 de lei. Nu te obligă nimeni să plăteşti, dar dacă ai nevoie de preot pentru o inmormantare, nu va veni pană cand toate dările vor fi achitate. Nu avem nimic impotriva plăţii unei contribuţii pentru serviciile religioase, pentru care se dă o chitanţă. Inclusiv donaţiile către biserică sunt cat se poate de fireşti, atata timp cat sunt inregistrate in contabilitate. Anormal este să cotizezi cu 100 de lei, pentru că atat e taxa, la preot de fiecare dată cand ai un botez, o cununie sau o inmormantare, pentru că „aşa se dă”. Ba iţi cere şi cantăreţul partea lui pentru cele 15 minute cat a onorat cu prezenţa. Preoţii sunt bugetari, plătiţi din bani de la stat, care vin pană la urmă tot din contribuţiile noastre. Dăm bani pentru con-strucţii de biserici in fiecare cartier şi pentru sedii de Episcopie cat un palat. Pot oare aceste „donaţii” către cele sfinte să ne spele de păcate.