Compania Grandemar din Cluj-Napoca, specializata in extractia pietrei pentru constructii, va investi doua milioane de euro in retehnologizarea carierelor Moigrad si Morlaca. Potrivit reprezentantilor societatii, investitia de la Moigrad a demarat anul trecut si vizeaza schimbarea totala a fluxului tehnologic cu unul nou si refacerea drumului de acces la cariera.
Piata de desfacere a produselor de cariera este constituita din utilizatorii din activitatea de intretinere, reparatii si constructii feroviare din zona Regionalei Cluj si a regionalelor limitrofe, precum si din utilizatorii din reteaua de intretinere a drumurilor judetene si nationale. Firma clujeana este unul dintre principalii furnizori ai firmei americane Bechtel, constructorul autostrazii Transilvania, careia ii furnizeaza nisip de concasaj, cribluri asfaltice si piatra bruta. Portofoliul de clienti include si firme din judetul Salaj, precum Complex Service, DGADP Zalau si Drum Construct.
Activitatea de productie se desfasoara in cinci cariere din judetul Cluj si in cariera Moigrad din judetul Salaj.
Grandemar a fost infiintata in 1991, prin reorganizarea unei foste intreprinderi de stat, cu principal domeniu de activitate extractia, producerea si comercializarea agregatelor de cariera. Actionarul majoritar al companiei este Bloem International BV din Olanda, care detine 50,8% din actiuni.