Incă trei situri din Sălaj au fost propuse pentru a fi incluse in Reţeaua Ecolgică Europeană Natura 2000. Potrivit directorului Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Sălaj, Aurica Grec, este vorba de Cursul Mijlociu al Şomeşului, propus ca arie de protecţie avifaunistică datorită existenţei unor populaţii de păsări cu valoare deosebită pentru fauna Europei, comuna Lozna, sit propus ca arie specială de conservare datorită existenţei pe suprafaţa sa a unui număr de cinci habitate de interes comunitar, respectiv, păduri de fag, de carpen, de stejar, păduri balcano-panonice de cer şi gorun şi păduri dacice de stejar şi carpen. Iar cel de al treilea sit este Muntele Şes, propus ca arie specială de conservare datorită existenţei pe suprafaţa sa a unui număr de 16 tipuri de habitate reprezentative de interes european.
Sălajul mai are incă trei situri declarate arii naturale protejate de interes comunitar, fiind incluse in reţeaua ecologică de arii naturale protejate INatura 2000 şi 15 arii de interes naţional. Conform Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Sălaj, cele trei arii naturale incluse in Natura 2000 sunt Peştera Măgurici, din localitatea Răstoci, comuna Ileanda – in care trăiesc cinci specii de lilieci şi in care accesul publicului este interzis, pădurile dacice de stejar şi carpen (in suprafaţă de circa 90 hectare) din cadrul sitului Racaş-Hida (satul Racaş, comuna Hida) şi pădurile de fag (in suprafaţă de 21 hectare) din cadrul sitului Tusa-Barcău (satul Tusa, comuna Barcău).