Episcopul Sălajului, Petroniu Florea, şi arhiepiscopul Alba Iuliei, Andrei Andreicuţ, au săvarşit ieri tarnosirea bisericii din cartierul Brădet.
A treia zi de Crăciun a repre-zentat un moment de mare bucurie şi emoţie sufletească pentru credincioşii creştini ortodocşi ai Municipiului Zalău. Preasfinţitul dr. Petroniu Florea, episcopul Sălajului, şi Inaltpreasfinţitul episcop Andrei Andreicuţ, arhiepiscopul Alba Iuliei, au săvarşit, ieri, tarnosirea Bisericii „Sfantul Arhidiacon Ştefan” din Zalău. Slujba de tarnosire şi Sfanta Liturghie au fost săvarşite de către cei doi episcopi, inconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. La această sărbătoare a oraşului au fost prezenţi numeroşi credincioşi care au dorit să ia parte la evenimentul de o importanţă deosebită pentru comunitatea ortodoxă din Zalău. „Dăm slavă Lui Dumnezeu pentru toate şi rugăm pe bunul Dumnezeu să binecuvanteze cu alese daruri pe toţi cei care au ajutat biserica «Sfantul Arhidiacon Ştefan»”, au transmis cei doi preoţi slujitori, protopopul Ştefan Lucaciu şi preotul Ioan Coste. In cei 15 ani de cand s-a pus temelia bisericii, o contribuţie importantă au avut-o numeroşii sponsori locali, care au sprijinit financiar investiţia de 45 de miliarde de lei vechi făcută in lăcaşul de cult.
Scurt istoric al Parohiei „Sfantul Ştefan”
In anul 1994, Primăria Municipiului Zalău a concesionat un teren de 900 de metri pătraţi pentru biserică, ca mai apoi, in 11 iunie 1995, Preasfinţitul Ioan, Episcopul Oradiei, să sfinţească locul şi să pună piatra de temelie. In 1996 s-au inceput efectiv lucrările după un proiect intocmit de către arhitectul Mircea Duşmănescu, in stil bizantin, in formă de cruce cu pridvor, două abside şi o cupolă. Pe 7 iunie 1998 a fost tarnosit demisolul de către Episcopul Oradiei şi din acea zi s-a slujit in continuare la Biserica „Sfantul Ştefan”. Anul 2002 a adus şi primele lucrări la pictură, realizate de către pictorul Paraie Mihai din Craiova. Un an mai tarziu s-a executat iconostasul in lemn de tei de către o firmă din Dej, iar in 2007 şi 2008 s-au fina-lizat lucrările incălzirii centrale in pardoseală. 2010 a fost anul in care s-au placat scă-rile cu marmură, s-au executat cele două mozaicuri de la intrare, s-a placat fundaţia şi s-a amenajat exteriorul.
Ce este tarnosirea unei biserici?
Tarnosirea este un ritual de inaugurare, de sfinţire a unei biserici ca şi locaş de cult. Inainte de construcţia unei noi clădiri care va deveni biserică, episcopul eparhiei trebuie să binecuvinteze eforturile. Inainte de inceperea efectivă a construcţiei, episcopul aşază o piatră de temelie care poate să conţină şi moaştele unui sfant. După ce construcţia s-a terminat, biserica cea nouă poate fi tarnosită. Tarnosirea este realizată de către episcopul eparhiei respective. Cu toate că sfinţirea este a intregii bisericii, slujba de tarnosire se concentrează in Sfantul Altar şi pe Sfanta Masă in special. Deoarece pentru un creştin ortodox mantuirea este unirea cu Hristos, numită Viaţă in Hristos, centrul acestei Vieţi in Hristos fiind Sfantul Altar, tarnosirea unei biserici este, de fapt, botezarea şi creştinarea bisericii respective.
Biserica ”Sfantul Arhidiacon Ştefan” a primit consacrarea episcopală
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...