Vara s-a dus și a rămas o amintire mai mult sau mai puțin plăcută, având în vedere condițiile de pandemie, iar sezonul rece își face ușor, ușor simțită prezența. Lumea modei se pliază așadar, anotimpului, iar noi trebuie să ne adaptăm tendințelor pe cât se poate. Designerii se gândesc la câte ceva pentru gusturile fiecăruia dintre noi.

Una dintre cele mai longegive tendințe a ultimilor ani este cea a tonurilor naturale și se pare că nu va dispărea prea curând. Aceste ținute monocromatice și neutre sunt ușor de reprodus și arată foarte bine pe oricine le abordează. Putem experimenta cu diverse nuanțe de tonuri neutre pentru că variantele sunt nelimitate. Aceste tonuri naturale se pot combina toamna aceasta cu albastru, transformând în mod magic orice ținută. Dacă optăm pentru un costum maro, putem asorta o geantă albastru deschis sau dacă purtăm un compleu monocrom putem adăuga o pereche de pantofi clasici cu toc, de culoare albastră. Sunt combinații potrivite care pot fi încercate de oricine.

În cele mai reci zile, putem adăuga o pată de lumină și de căldură purtând un pardesiu sau un palton galben. Galbenul este o culoare îndrăzneață și vie, care în mod cert va întoarce privirile. Se poate asorta cu variate tonuri, cu un pulover pe gât alb și cizme maro. Există numeroase moduri în care poți aborda galbenul în acest sezon. Nu ar trebui să uităm că fiecare sezon are câte un animal print ajuns în prim plan, în lumina reflectoarelor. Anul acesta, podiumul este câștigat de către modelul tigrat. Este un imprimeu proaspăt și funky, ce înveselește o ținută monocromă fără a o exagera. Temperaturile toamnei se asortează perfect cu combinația de negru și maro cald. Dacă adaugi o pereche de jeanși în peisaj, nu te teme să te joci cu accesorii printate sau cu pantofi similari. Această tendință este un bun prilej să îți împrospătezi imaginea.

Să nu uităm de costumele în culori vii, culori care fac ușor tranziția între birou și o întâlnire cu fetele după program. Nuanțele vii înviorează look-ul oricui și ridică instant nivelul garderobei personale. Anul acesta sunt la modă culorile intense și zgomotoase, precum albastru sau roșu. Găsește o nuanță care se potrivește perfect cu cea a pielii tale și adopt-o în totalitate. O poți accesoriza cu o geantă de mână îndrăzneață și o pereche de tocuri înalte. Această opțiune versatilă te va scoate oricând din banalitatea mulțimii.

Numeroși designeri îmbrățișează ideea genților de mână. În lunile reci,o geantă de mână fabricată din piele vălurită este o opțiune excelentă. Alege culori vibrante și orientează-te spre portocaliu, între marouri și culori neutre, sau galben între albastru și vișiniu cu alb. Poartă acest accesoriu sub braț pentru a avea un impact maxim, plus că e confortabil și reprezintă o opțiune stilistică pentru oricine.

Încălțămintea, ultimul accesoriu de bază despre care vorbim azi, păstrează “stilul vălurit”. Acest gen de cizme ajung până sub genunchi, se “mototolesc” la fiecare pas și arată foarte bine în lunile reci de toamnă și iarnă. Fie că preferi o nuanță caldă de crem sau alegi ceva care bate spre alb, ținuta ta va fi una interesantă. Complimentează nuanța pală cu un tricou alb sau cu o rochie neagră oversize și vei arăta ca scoasă din revistă.

Dar să nu uităm că, până la urmă, moda e și ea un hobby și o putem crea și adapta după personalitatea noastră.