Gabriel Mureșan a câștigat, la alegerile locale, un nou mandat la primăria comunei Zimbor. Primar încă din anul 2008, a fost ales să păstorească destinele comunității și pentru următorii 4 ani. Din anul 2008 încoace, cetățenii acestei comune s-au bucurat de o creștere semnificativă a nivelului de trai, ca urmare a proiectelor realizate.

Anul 2019 a fost un an bun din punct de vedere al investițiilor pentru comuna Zimbor. A fost inaugurat terenul sintetic, s-a amplasat o tribună cu 200 de locuri în Baza Sportivă modernizată și s-au început lucrările la capela din Zimbor, precum și la dispensarul din centrul comunal.

Pentru noul mandat, primarul are în vedere o serie de noi proiecte pentru dezvoltarea comunei. Până la sfârșitul acestui an, sunt aproape de finalizare cinci proiecte. Două proiecte au la bază fonduri europene și fonduri accesate prin AFIR, destinate infrastructurii rurale, și presupun finalizarea lucrărilor la capela din comună, inclusiv recepția acesteia, și asfaltarea de drumuri, mai exact DC 58 care leagă Dolu de Sâncraiu Almașului, precum și asfaltarea tuturor străzilor și ulițelor din satul Dolu.

Prin PNDL, spune edilul, se finalizează tot în acest an lucrările de reabilitare la școala, grădinița și dispensarul din Zimbor.

De asemenea, comuna a primit 1 miliard de lei din fondul Guvernului pentru situații de urgență. Din această sumă, s-a pietruit un drum lateral care traversează un teren agricol, pentru deservirea traseului de la podul Sutor, rupt de viituri, până la finalizarea acestuia. “Suntem încrezători că într-o lună și jumătate se vor finaliza și lucrările la podul Sutor”, spune primarul comunei Zimbor.