Dacă proiectul de lege va trece, devin secrete orice informații cu privire la contractele unor firme cu statul, angajările din instituții, licitațiile organizate, deciziile și activitățile autorităților locale sau centrale.
Cinci parlamentari de la PSD și PNL au depus la Senat un proiect prin care doresc limitarea accesului la informațiile publice. In baza acestuia, autorițătile ar putea refuza solicitările venite din partea presei, a populatiei sau a oricărei entităti interesate, dacă vor aprecia că “informațiile sunt solicitate cu rea-credință”. Inițiatorii propun și secretizarea informațiilor privind contractele cu statul, pe motiv că, odată oferite, acestea pot pune în pericol activitatea unor firme, mai ales dacă e vorba de clauze confidențiale sau dacă există un proces pe rol.
Potrivit inițiatorilor, “reglementările absurde ale legii dau prilejul diverșilor ONG-iști să solicite arhive de milioane de pagini de documente pe mai mulți ani”. Acestia sustin că solicitarea de informatii in baza Legii 544 privind liberul acces la informatii de interes public aglomerează prea tare administrațiile locale sau instituțiile, iar angajații sunt nevoiți să își neglijeze activitățile de bază pentru a furniza informațiile solicitate.
“Aceste reglementări absurde dau prilejul diverșilor ONG-isti care, sub pretextul că sunt în scopul pentru asigurarea respectării dreptului cetățeanului, solicită nu doar simple documente ce constituie informații publice, ci întregi arhive de mii de pagini de documente pe mai mulți ani. Primăriilor le cer, le vor pe e-mail scanate. Neexistând nici o limitare în acest sens și fiind conștienți că nu au pentru ce să răspundă, ba chiar mai mult nici nu sunt obligați la o adică să semneze cererea. (…)O singură persoană nu poate răspunde și nu poate duce la îndeplinire această activitate, nici chiar la nivelul celor mai mici comune. Probabil că persoanele care au gândit aceste prevederi stau ascunse prin diverse birouri fără a avea nici o tangență cu realitatea din instituții sau, după caz, autoritățile publice cu personal foarte puțin la număr, cu toate că asigurarea îndeplinirii și respectării în totalitate a acestor prevederi absurde pune serioase probleme chiar și la nivelul municipiilor și al Consiliilor Județene care au un număr mult mai mare de personal.”, spun inițiatorii.
Mai mult, aceștia afirmă ca informațiile de interes public obținute de presă, cetățeni sau ONG-uri sunt folosite apoi “în scopul exercitării diverselor forme de șantaj, fie față de funcționarii din Primării sau demnitari, fie față de firmele cu care Primăriile în cauză au încheiate diverse contracte și așa mai departe”.
“Vorbim de maldăre întregi de hârtii care potrivit prevederilor actuale, trebuie afișate în diverse forme și formate atât pe site-ul autorității publice cât și la sediul autorității publice și totodată trebuie prezentate și pentru consultare în spații special amenajate. (…) Nu vedem ce alte forme s-ar mai putea găsi sau inventa, pentru a îngreuna și mai mult acest proces. Intrebarea e ce facem în continuare, blocăm întreaga activitate a instituției sau după caz a autorității publice zile la rând, ca întregul personal să poată afișa sute de hârtii, sau încercăm să modificăm aceste prevederi pe cât de absurde pe atât de inutile”, scrie în expunerea de motive care însoțește proiectul de hotărare, obținută de Hotnews.
Proiectul de lege urmează să fie dezbătut la Senat, care e prima cameră sesizată.
Legea 544/2001 permite accesul liber şi neîngrădit al oricărei persoane din România la informaţiile de interes public, acesta fiind unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice. Prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei.