Redacția
Aproape toate tradiţiile de Crăciun işi au originea inaintea apariţiei creştinismului.
„Pe cel mic l-am lăsat la o mătuşă, doar nu il aduceam la restaurant” se scuză adesea părinţii cand sărbătoresc ziua copilului. Exact aşa sărbătoresc cei mai mulţi oameni de pe pămant Naşterea Mantui-torului, o sărbătoare numită şi Crăciun: mănancă, beau, petrec, fac daruri, dar Cel sărbătorit nu este cu ei.
Originea Crăciunului
Cuvantul Crăciun nu există in biblie şi nici sărbătorirea Naşterii Domnului nu a existat de la inceputul creştinismului. Abia in prima jumătate a secolului al IV-lea a fost decretat de către mai marii religioşi ai vremii ca Biserica să sărbătorească naşterea lui Hristos. Au existat mari diferenţe de opinii in ceea ce priveşte data. De fapt nici nu se cunoaşte ziua naşterii lui Hristos. La inceput se ţinea in ianuarie, odată cu botezul Domnului, sub numele de Epifania – Arătarea Domnului. Şi acum pe 6 ianuarie există această sărbătoare, dar Naşterea Domnului a fost mutată pe 25 decembrie.
Creştinismul a apărut in lume ca să răspandească vestea că Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cel care a făcut toate cele ce sunt, s-a intrupat, a murit şi a inviat, restabilind legătura cu Dumnezeu, ruptă prin neascultarea lui Adam. Nu şi-a propus să schimbe tradiţiile, ci doar să le dea valoare. Doar ce era imoral trebuia eliminat. Atunci sfinţii părinţi au folosit o metodă care a dat roade. A suprapus pe vechile sărbători unele noi, păstrand doar ceea ce nu contravenea moralei creştine. Sărbătorile de iarnă erau foarte populare in antichitate. Saturnaliile erau, la un moment dat, cele mai de seamă sărbători la romani. Exista şi un cult al Soarelui. Era momentul in care ziua incepea să crească, considerandu-se o victorie a luminii asupra intunericului.
Numele „Crăciun”
O istorioară populară spune că Fecioara Maria, după ce a vindecat cele trei fete ale unui om, l-a făcut pe bărbat să-şi dezlege inima şi să creadă in Dumnezeu. Din acest motiv, ziua in care s-a născut Mantuitorul s-a numit Crăciun. Originea de fapt al cuvantului este alta. Hristos fusese socotit de gnostici o creatură – Crăciun. După anul 325 a fost recunoscut ca Fiu al lui Dumnezeu, dar in popor Iisus Hristos a fost multă vreme identificat cu Crăciun, deşi in cărţile de cult ortodox cuvantul Crăciun nu există. Un colind spune: Că-i născut un domn prea bun/ Cu numele lui Crăciun,/ Că-i născut un om frumos/ Cu numele de Hristos”.
Bradul
Un obicei specific astăzi Crăciunului este aducerea in casă şi impodobirea unui brad. Tradiţia aceasta este şi nouă şi veche. Este nouă pentru că romanii au importat-o din Occident, relativ recent. Dar ea işi are, la fel ca alte tradiţii, origini in religiile păgane, precreştine. Incă din Antichitate oamenii s-au inchinat la pomii numiţi de ei „sacri”. Egiptenii aveau pal-mierul, druzii, stejarul, iar scandinavii şi romanii chiar bradul. Romanii impodobeau bradul cu boabe roşii. Astăzi boabele s-au transformat in globuri. Dacă e să simbolizeze ceva, atunci bradul cel veşnic verde ar arăta viaţa fără sfarşit, pentru că toţi ceilalţi copaci „mor” toamna dar el este „tot verde”, aşa cum toţi oamenii mor, dar Dumnezeu rămane veşnic.
Colindatul
E vremea colindelor care datează din timpul lui Ler Impărat (Leru-i ler şi iarăşi ler!) (Galerius cel Bătran şi Galerius cel Tanăr – 293-311)
Tradiţia colindatului este specific romanească. In Europa, cu excepţia zonei sud-estice, acest obicei nu există. Tradiţia colindatului se mai păstrează in Bulgaria şi Ucraina. Ungurii au preluat-o din Transilvania şi şi-au adaptat-o. Cu toate acestea numai romanii au reuşit să păstreze fondul originar, latin al vechilor „calende”. Fondul comun al tuturor colindelor este unul păgan, pe care s-au adaptat textele cu conţinut evanghelic. Romanii se pot mandri cu un adevărat tezaur de colinde şi tradiţii ale Naşterii Domnului. Din păcate adevărata tradiţie a colindatului devine pe zi ce trece un capitol de folclor, păstrat in fonotecă.
