”Asta-i sara, sara mare”

In satul Mesteacăn, comuna Almaş, atmosfera magică a colindatului incă mai poate fi intalnită, prea puţin alterată, in preajma evocării momentului Naşterii Mantuitorului. Copiii cei mici pornesc cu colinda in seara de Ajun, de cum apune soarele. Fiecare familie, pană şi cea mai modestă trebuie colindată. Umblatul prin intunericul nopţii constituie o adevărată incercare, mai ales că trebuie să treacă prin locuri cu prăpastii. Copiii primesc in dar nuci, mere şi mai nou bani. Apoi este grupul copiilor mai mari din pragul adolescenţei care formează echipe melodramatice ale Irozilor sau Crailor. Atmosfera se desăvarşeşte prin prezenţa colindătorilor mari, care făcuseră pregătiri asidue pentru a evoca momentul fără cusur. Ei sosesc seara tarziu, după miezul nopţii şi işi fac prezenţa prin colinda de la fereastră Sara Mare: Asta-i sara, sara mare/ Doamne Domnului nostru/ Că-i sara născutului/ Doamne, Domnului nostru/ Că s-a născut un Domn tanăr/ Domn tanăr ca Dumnezeu…” După ce-şi termină colinda de inceput care anunţă naşterea „Domnului tanăr” colinătorii sunt primiţi in casă. In casa devenită sanctuar, impodobită cu icoane, blide, cencee şi cu ştergare brodate. După urările din final ale colindătorilor gazda le mulţumeşte şi-i invită să ia loc la masă să cinstească din bucate şi băutura din rodul anului, timp in care femeia gospodină oferă colindătorilor colaci. In vreme ce se inchină şi se ciocnesc paharele cu pălincă se fac alte urări de bine şi de an bun. Pălinca rămasă in sticlă se ia de colindători pentru petrecerea de a doua zi. A doua zi spre seară grupul de colindători se adună intr-o casă ospitalieră pentru a petrece. Vine aici aproape tot Mesteacănul pentru a fi martor la manifestarea pană dincolo de margini a trăirii bucuriei.