Conducerea uneia dintre cele mai importante instituţii de învăţământ din Sălaj – Colegiul Naţional „Silvania” (CNS) Zalău- recunoaşte limitele predării online a materiei şi, în acest context, face un apel pentru prin reîntoarcerea elevilor în băncile școlii.
„Traversăm o perioadă mai puțin favorabilă activității școlare, iar acest aspect poate afecta, pe termen lung, procesul didactic sau performanțele cu care ne-am obișnuit de-a lungul anilor. Situația la nivelul întregii societăți este destul de confuză, însă instituția noastră ar dori să echilibreze demersul didactic prin reîntoarcerea elevilor în băncile școlii. Oricât am încerca să demonstrăm eficiența predării on-line, suntem cu toții conștienți de limitele acestui act didactic și de ineficiența evaluării. Astfel, se impune o asumare atât din partea cadrelor didactice, cât și din partea părinților pentru a reveni în condiții de siguranță în instituție și a încerca o normalizare a situației actuale”, precizează reprezentanţii CNS Zalău, într-o postare pe contul oficial de Facebook.
Potrivit sursei citate niciun cadru didactic din acest liceu nu s-a îmbolnăvit, iar numărul copiilor aflați în carantină este destul de scăzut (14 elevi). În momentul în care s-a decis închiderea fizică a școlii (5 octombrie) existau trei elevi confirmați pozitiv, iar în prezent numărul lor a crescut la 10 (sub 1% din efectivul de elevi al școlii), din 6 clase diferite.
„Așadar, ne exprimăm intenția de a reveni în școală, cât mai repede posibil, fie și în scenariul galben (cu prezența fizică a claselor terminale), pentru o eficientizare a procesului instructiv-educativ. Educația implică mai mult decât un transfer steril de noțiuni. Presupune empatie, comunicare, afectivitate. Nu ne permitem să compromitem nici acest an școlar, nici rezultatele elevilor la examenele naționale. Astfel, considerăm oportună reîntoarcerea copiilor, respectând cu strictețe normele de igienă personală și de grup. Elevii aflați în izolare sau carantină vor desfășura în continuare ore on-line, iar odată ce primesc aviz favorabil își vor putea relua activitatea la clasă în condiții de normalitate. Vă rugăm să nu considerați că ignorăm eventualul pericol sau că vă expunem la anumite riscuri! Copiii sunt la fel de expuși atât în mediul familial, de vreme ce părinții lucrează, cât și în diferitele interacțiuni sociale. Instituția noastră dorește să vină în sprijinul dumneavoastră și al elevilor prin aceste măsuri pe care intenționăm să le luăm. Vă rugăm să înțelegeți bunele noaste intenții!”, conchide conducerea CNS.
Bravo, felicitări!!!
Aveți dreptate in legătura cu riscul si cu viitorul copiilor noștri. Ar fi frumos și etic ca și celelalte școli sa vi se alăture si să ne întoarcem la normalitate. Viața e plină de riscuri!
In sfarsit cineva care gandeste! Bravo!
Foarte bine punctat , riscuri vor fi in continuare si sunt peste tot , dar nu putem sa lasam ca educatia copiilor nostri sa continue doar online , este si va fi o mare pierdere in educatia lor ! Plus ca statul atatea ore in fata dispozitivelor electronice ( caz fericit daca ai laptop dar pe tableta sau telefon e rau de tot ) e foarte daunatoare si acest lucru va avea efecte pe viitor cu privire la starea lor fizica cat si emotionala !