La final de an calenda-ristic, mai marii judeţului au tras linie şi au adunat realizările pe anul 2010, dar şi proiectele pe care nu au reuşit să le finalizeze, sau, mai bine zis, nu au ieşit aşa cum şi-au propus.
Vegh se mandreşte cu preluarea spitalelor
Prefectul Alexandru Vegh a enumerat ca reuşite in acest an trecerea spitalelor in subordinea autorităţilor locale şi proiectele cu sume consistente finanţate din fonduri europene care urmează să fie implementate anul viitor. Vegh spune că nu a reuşit să rezolve problema legislaţiei Arhivelor pentru a da posibilitatea pensionarilor să intre in posesia adeverinţelor care să le ateste vechimea in cadrul societăţilor care şi-au intrerupt activitatea. Spune că există totuşi un pro-iect de lege care ar putea intra in vigoare in februarie.
Marc e mandru de drumuri şi de banii europeni atraşi pentru Sălaj
Preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, Tiberiu Marc, a prezentat ieri realizările din 2010 ale instituţiei pe care o conduce. Şeful administraţiei judeţene a declarat că s-au efectuat lucrări de reparaţii, asfaltări şi reabilitări pe 323 de kilometri de drumuri, mai bine de jumătate din lungimea totală a drumurilor judeţene. Tot in acest an, in Sălaj au demarat investiţii importante finanţate in mare parte din fonduri neram-bursabile. Este vorba despre şase proiecte din fonduri europene caştigate de Consiliul Judeţean care au adus bani pentru investiţii in judeţ.