Ministerul de Finanţe vrea reduceri de personal in cadrul noilor structuri. Vama sălăjeană nu are insă ce să restructureze.
ANAF va prelua prin absorbţie Autoritatea Naţio-nală a Vămilor şi Garda Financiară conform unui proiect de Ordonanţă publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor publice. Vama şi Garda Financiară vor fi desfiinţate şi transformate in structuri sau departamente fără personalitate juridică in cadrul ANAF, coordonate de cate un vicepreşedinte, reorganizare care va presupune reduceri de personal. Astfel, ANAF va prelua activitatea aparatului central al Vămii, birourilor vamale de frontieră şi de interior, precum şi activitatea Comisariatului General al Gărzii Financiare, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă.
Referitor la personalul care va forma noua structură, proiectul precizează doar că acesta se va incadra in limita numărului de posturi aprobate pentru aparatul propriu al ANAF, fără să menţioneze numărul angajaţilor care vor fi disponibilizaţi. Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile ANAF şi a unităţilor sale subordonate vor fi reglementate prin hotărare a Guvernului, care va fi emisă in maxim 45 de zile de la data intrării in vigoare a ordonanţei de urgenţă. Direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, instituţii cu personalitate juridică organizate in subordinea ANAF şi a Ministerului Finanţelor Publice, vor fi reorganizate ca unităţi subordonate denumite direcţii de administrare fiscală judeţene. Acestea vor prelua activitatea direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale şi a direcţiilor judeţene pentru accize şi operaţiunile vamale din cadrul ANV, cu excepţia birourilor vamale de frontieră şi de interior.
Angajaţii Direcţiei Jude-ţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Sălaj nu au primit detalii despre reorganizarea din interiorul ANAF-ului şi in afară de proiectul afişat pentru dezbatere publică nu ştiu nimic nici ei, insă tot nu au ce să dea afară. „Suntem pe minus cu şase posturi in organigramă faţă de numărul de funcţii prevăzut in statul de funcţii”, ne-a declarat Dorin Ghiuruţan, directorul Vămii sălăjene.