Sindicaliștii cer punerea în aplicare a legislației în vigoare și acordarea drepturilor deja legiferate
De miercuri, 7 octombrie, angajații din sistemul sanitar și de asistență socială intră în grevă japoneză. Protestele au loc atât în Sălaj, cât și la nivel național, principalele nemulțumiri fiind legate de faptul că guvernanții nu pun în aplicare legislația existentă. Sindicaliștii spun că angajații din sănătate nu primesc sporurile sau beneficiile prevăzute deja prin lege, aici numărându-se tichetele de vacanță sau sporurile pentru cei din spitalele covid.
Deocamdată, nu se știe cât va dura greva japoneză și când se va trece la o formă de protest mai dură. În 13 octombrie este programată ședința Consiliului Național al Sanitas, ocazie cu care va fi analizată poziția guvernanților față de revendicările sindicaliștilor. Dacă nu se vor găsi soluții concrete pentru doleanțele angajaților din sistemul sanitar și de asistență socială, se va stabili un calendar al următoarelor acțiuni de protest.
Federația Sanitas a făcut o listă cu principalele nemulțumiri ale angajaților din sistem. Cele mai importante sunt punerea în aplicare a legislației cu caracter salarial, în vigoare la această dată, acordarea stimulentului de risc de 55 – 85 la sută pentru personalul medical din unitățile sanitare, serviciile de ambulanță, DSP-uri, medicina școlară, unitățile de asistență medico-socială, care în perioada stării de urgență a intrat în contact cu pacienți suspecți de infecția cu virusul SARS-COV-2, acordarea stimulentului de risc pentru personalul medical din unitățile de asistență socială care în perioada stării de urgență a intrat în contact cu pacienți suspecți de infecția cu virusul SARS-COV-2, acordarea, începând cu 1 ianuarie 2020, a salariilor prevăzute de Legea nr.153/2017 pentru anul 2022, pentru tot personalul din sistemul sanitar, sistemul de asistență socială și medico-socială, calcularea sporurilor la salariul de bază actual pentru tot personalul din sistemul sanitar, sistemul de asistență socială și medico-socială, acordarea voucherelor de vacanță pentru tot personalul din sistemul sanitar și cel de asistență socială, din unitățile de asistență medico-socială și din medicina școlară, deblocarea posturilor în unitățile sanitare, cele de asistență medico-socială și cele de asistență socială, asigurarea echipamentelor și materialelor de protecție în cantitatea și la calitatea necesare pentru o protecție optimă a personalului expus infectării cu covid.
Liderul Sanitas Sălaj, Chelement Hodiș, spune că revendicările au particularități de la un județ la altul, chiar și de la o unitate medicală la alta, în același județ.
„La Spitalul Județean de Urgență Zalău s-au acordat vouchere de vacanță, cele aferente anilor trecuți fiind câștigate și ele în instanță, la Curtea de Apel, în timp ce colegii din alte județe nu le-au primit. La Spitalul Orășenesc Șimleu Silvaniei s-au acordat acele sporuri de până la 30 la sută pentru personalul medical care a intrat în contact cu pacienți suspecți de infecția cu virusul SARS-COV-2, în timp ce la Zalău acest spor nu s-a acordat deloc. Există calculele făcute, se știe cine ar trebui să-l primească, dar sporul nu a fost plătit”, explică liderul de sindicat.
Referitor la sporul de 55 până la 85 la sută prevăzut de Legea salarizării pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar care participă efectiv în aplicarea măsurilor de limitare a unor epidemii deosebit de grave, precum și din unitățile sanitare implicate în acordarea serviciilor medicale generate de aceste epidemii, stabilite de Ministerul Sănătăţii, în județul Sălaj valoarea stabilită a se acorda este de 65 la sută din salariul de bază. Se califică pentru a primi acest spor în special personalul de pe secțiile ATI, Infecțioase, Pneumologie, cei care în această perioadă au contact direct cu pacienții covid pozitivi.
„Unitară este doar atitudinea noastră, la nivel național, față de nepunerea în aplicare a legislației în vigoare. Nu cerem nimic în plus, nu avem solicitări noi. Vrem doar să se concretizeze ceea ce prevede deja legislația”, spune liderul de sindicat.
În Sălaj, Sanitas are aproximativ 850 de membri, mai mult de jumătate dintre ei fiind angajați ai Spitalului Județean de Urgență Zalău. Ceilalți membri de sindicat sunt de la spitalele din Șimleu Silvaniei, Jibou, Crasna, dar și din sectorul asistenței sociale, de la Centrul pentru vârstnici de la Crasna sau de la casele de tip familial din județ.
Grea viața la buget când ai salar de nesimțit și nu îți miști hoitul fără tradiționala “atenție”!!!
Propun ca spoturile să se deie in plic să nu se piardă obiceiul!
O olteancă dobitoacă a mărit salariile medicilor de patru ori, repet, nu dublare, nu triplare ci de patru ori mărire. Tot nu ajunge!
Mai sunt și alți care au lucrat și și au pus viata în pericol pe toată perioada stării de urgență și de alerta.. Polițiști. Jandarmi. Pompieri. Polițiști Locali. Armata care au ft la datorie când alții au stat acasă.. Și altii din domeniul privat.. Vânzătoare de la magazine și mulți alți care ar trebui sa beneficieze de ceva sporuri din partea Statului.
Alți paraziti sociali plătiți regește din banul public!