Poliştii din Sălaj au aplicat în acest an 789 sancțiuni contravenționale unor biciclişti care nu respectat regulile de circulaţie.

„În perioada 1 ianuarie-30 septembrie, poliţiştii rutieri au acţionat pe drumurile din judeţ pentru conştientizarea bicicliştilor cu privire la riscurile la care se expun atunci când încalcă normele rutiere. În cadrul celor 45 de acţiuni, pentru încălcări ale legislaţiei rutiere, oamenii legii au aplicat celor vizați 789 de sancțiuni contravenționale”, se arată într-o informare de presă a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj.  

Potrivit sursei citate, în acest an, pe raza judeţului s-au înregistrat 21 de accidente grave din vina bicicliştilor, în urma cărora două persoane și-au pierdut viața și 19 au fost rănite grav.

În acest context, poliştii au o serie de recomandări pentru biciclişti.

„Puteţi merge cu bicicleta pe drumurile publice dacă aţi împlinit vârsta de 14 ani. Cu bicicleta nu se face slalom printre maşini. Înainte de a schimba direcţia de mers, mai ales spre stânga sau la depăşire, trebuie să vă asiguraţi atât din faţă cât şi din spate că nu se apropie niciun autovehicul! Purtaţi casca de protecţie şi, dacă circulaţi noaptea, este important să purtaţi vestă reflectorizantă şi să aveţi în funcţiune farul şi stopul bicicletei, pentru ca toţi şoferii să vă poată vedea. Nu folosiţi telefonul când mergeţi cu bicicleta! Şi dumneavoastră puteţi ajuta la scăderea numărului de accidente rutiere dacă veţi respecta regulile de circulaţie!”, precizează IPJ Sălaj.