Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, lidel a PNL Salaj, a votat la ora 9.00, la secția de la Colegiul Național Silvania Zalău.

„Înainte de a spune pentru ce am votat, vreau să le mulțumesc tuturor sălăjenilor care, în această campanie electorală atipică, ne-au primit, ne-au ascultat, și sunt convins că astăzi vor vota în cunoștință de cauză. Vreau să îi îndemn pe toți românii să meargă la vot. Am văzut aici măsuri de distanțare foarte bune, măsuri de siguranță sanitară foarte corect aplicate, deci nu avem niciun motiv să fim îngrijorați că am putea să avem probleme dacă mergem la o secție de votare și, Doamne ferește, să ne îmbolnăvim. Este o datorie pentru toți românii ca astăzi să-i aleagă pe cei care le vor gestiona bugetele, dezvoltarea, pentru următorii patru ani. Pentru mine a fost foarte simplu, cum de altfel este pentru orice sălăjean. Alegi continuitatea sau alegi schimbarea. Eu am ales schimbarea în bine. Și când spun schimbarea, mă gândesc ce suntem astăzi, unde suntem astăzi ca și județ, ca și municipiu la nivel național, ca și dezvoltare, ca și nivel de trai, ca și nivel al veniturilor. Am ales gândindu-mă la toți sălăjenii care așteaptă de la cei pe care îi votează dezvoltarea județului, a localității, așteaptă investiții noi, dezvoltarea infrastructurii la nivel județean, regional, local. Îndemn încă o dată toți românii, toți sălăjenii, toți zălăuanii, să vină să își exercite acest drept”, a afirmat Lucian Bode la ieșirea de la urne.