Persoanele care nu îndeplinesc condiția stagiului de cotizare pentru a se putea pensiona pentru limită de vârstă sau anticipat pot cumpăra din nou vechime în muncă. Guvernul a aprobat, în ședința de joi, proiectul de OUG care permite plata retroactivă a contribuțiilor de asigurări sociale, pe o perioadă de 6 ani anterioară datei încheierii contractului de asigurare socială.
Autoritățile au justificat măsura prin numeroasele solicitări venite în acest sens din partea unor cetăţeni români din ţară şi străinătate care nu au fost asigurați la sistemul public din România în anumite perioade de timp.
Pe de altă parte, persoanele care nu ar putea beneficia de pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată sau pensia anticipată parțial întrucât nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege cu privire la stagiul de cotizare ar ajunge să apeleze la sistemul de asistenţă socială, fapt ce ar împovăra bugetul de stat.
Actul normativ mai prevede că, în situații excepționale, determinate de distrugerea, degradarea sau pierderea carnetului de muncă, încetarea activității angajatorilor sau dacă arhiva acestora nu mai poate fi identificată, perioadele lucrate să poată fi obținute din datele preluate din carnetele de muncă, existente în arhiva electronică creată în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.768/2005 privind preluarea din carnetele de muncă a datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001. Arhiva electronică cuprinde atât datele preluate din carnetele de muncă cât și carnetele de muncă scanate.
Numeroase persoane se află în situația de a nu putea dovedi activitatea profesională desfășurată sau veniturile obținute, respectiv stagiul de cotizare, chiar dacă au împlinit vârsta standard de pensionare.
Noile prevederi ar urma să se aplice de la 1 ianuarie 2021. Plata contribuţiei de asigurări sociale se va putea efectua într-o singură tranşă sau eşalonat, în tranşe lunare, până la data de 1 septembrie 2021.
Românii au putut cumpăra vechime în muncă și în perioada 2016-2018, această facilitate fiind sistată de la data de 1 ianuarie 2019. Atunci românii au putut plăti retroactiv contribuţia la pensii pentru cel mult 5 ani consecutivi.
În Sălaj, din 2016 până în 2019, au cumpărat vechime în muncă peste patru sute de persoane.
Baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială care nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială.
În prezent, valoarea contribuțiilor de asigurare socială este de 588 de lei pe lună.