Fiul tunetului

Bună să vă fie inima, dragi cititori!

Mâine, în calendarul creștin, este celebrată savârșirea din viață a sfântului Ioan Evanghelistul, supranumit și apostolul iubirii.

Fiul lui Zebedeu și al Salomei și fratele mai mic al lui Iacob, Ioan a fost de meserie pescar și de loc din Betsaida. El a devenit unul dintre cei mai intimi prieteni ai lui Iisus, datorită spiritului său feciorelnic care găzduia o nevinovăție de copil, o simplitate și o curăție interioară aleasă. Astfel, Ioan se învrednicește a recunoaște și a vedea Iubirea și Adevărul suprem în toate manifestările și etapele ei pământești, făcându-se astfel fidel Domnului său și pe Tabor, în îmbrățișările harului, dar și pe Calvar, în apogeul durerii.

În urma revelațiilor cerești, primește darul de a scrie a patra Evanghelie, cartea Apocalipsei și trei scrisori pline de farmec. Scrierile sale sunt îmbrăcate în iubirea pe care o purta în inimă pentru Dumnezeu și pentru oameni, astfel cuvintele întrebuințate devin sonore, expresive și pline de vie afecțiune.

Primește apelativul de ”fiu al tunetului” datorită temperamentului impulsiv și al credinței vii și nezdruncinate, străine de orice fel de compromisuri și ezitări.

Din scrierile sale aflăm că ”Hristos este Calea, Adevărul și Viața”, că El este ”pâinea vieții”, ”Trupul Lui fiind adevărată mâncare și sângele lui fiind adevărată băutură”, pe care ”mâncându-le, vom avea viață întru noi și vom fi înviați în ziua cea de apoi.”

După o viață purtată eroic, în care mărturisirea Lui Iisus și a Evangheliei i-au adus multe persecuții și durere, dar și mai multe împliniri și bucurii, Ioan moare la Efes la vârsta de peste 100 de ani, pe vremea împăratului Traian (98-117). Acest martir al omenirii a purtat pe umerii săi umili solemna evanghelie a iubirii, lăsându-ne moștenire ca și unor adevărați fii pe care i-a născut în durerile apostolatului său, viața, scrierile, trăirile, revelațiile sale, pentru ca toate acestea să ne fie de mare folos inimii, pregătirii noastre pentru lupta vieții și pentru veșnicie.

Sfântul Ioan a fost ales de Dumnezeu pentru a fi teologul iubirii, dar al iubirii cerești, eterne, nepieritoare. Iubirea sinceră, iubirea care se știe dezbrăca de sine, care știe dărui fără măsură…aceasta este iubirea după care trebuie să tanjim! Aceasta este iubirea care poate zidi lumi!

Astăzi iubirea noastră s-a împuținat dragilor, trăim aievea cele prorocite de Ioan…iubim înfățișarea vremelnică a lumii acesteia, iubim condiționați de câștiguri și interese ascunse, iar orgoliile noastre au devenit ”coloana vertebrală” a societății.

Să ascultăm așadar cuvintele lui Ioan, să credem cu tărie în ele, să-l luam exemplu de iubire autentică, de trăire eroică, să devenim și noi fii ai tunetului, fii ai caracterelor puternice și integre. Și el a fost un simplu om, asemeni nouă, dar prin determinarea sa, prin perseverența sa pe calea binelui, prin adeziunea sa la inima Mântuitorului, Ioan a fost înveșmântat cu cele mai frumoase straie și a primit în dar tainele cele mai alese ale cerului. De ce să nu tânjim și noi înspre mai mult?!

O zi minunată! Pace și bine!