Asociaţia Pro Infrastructura solicită autorităţilor să urgenteze exproprierile pentru cei aproape trei milioane de metri pătraţi aflaţi pe traseul tronsonului de 30 de kilometri între Nădășelu și Zimbor, pe Autostrada A3 Transilvania.  

„Proiectul se încadrează într-un relief dificil, traversând zone deluroase de-a lungul drumului național DN1F Cluj Napoca – Zalău. (…) Suprafața totală ce va fi expropriată se apropie de 3 milioane de metri pătrați, o potențială provocare birocratică pentru statul român fiind scoaterea din fondul forestier a zonelor împădurite. (…) Reiterăm solicitările noastre către CNAIR și către Ministerul Transporturilor să urgenteze realizarea exproprierilor în județul Sălaj și să parcurgă cât mai rapid toți pașii birocratici aferenți scoaterii din circuitul forestier a suprafețelor împădurite, astfel încât constructorul să se poată desfășura așa cum ne-a obișnuit pe un șantier liber de sarcini”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a celor de la Pro Infrastructura.

CNAIR a semnat cu compania românească UMB un contract de aproape 1,4 miliarde lei fără TVA pentru proiectarea (12 luni) și construirea (24 luni) tronsonului de 30 de kilometri între Nădășelu și Zimbor, pe Autostrada A3 Transilvania.