În plină pandemie și în prag de alegeri,

După ce săptămâna trecută parlamentarii din comisia de buget-finanțe au votat majorarea pensiilor cu 40 la sută, și nu cu 14 la sută așa cum a decis inițial Guvernul, în cadrul ședinței plenului reunit care a avut loc marți, parlamentarii au decis, cu 242 de voturi ”pentru”,  majorarea pensiilor cu 40 la sută. 

Guvernul va ataca la Curtea Constituțională această lege 

Potrivit premierului Ludovic Orban, Guvernul va ataca la Curtea Constituțională legea privind majorarea pensiilor cu 40 la sută care a fost adoptată de Parlament. În opinia prim ministrului,  intrarea în vigoare a acestei legi ar duce România în incapacitate de plată. Recent, acesta a precizat că bugetul statului nu își mai permite în acest moment nicio creștere a cheltuielilor.

Incepând cu 1 septembrie, valoarea punctului de pensie a fost majorată cu 14 la sută, respectiv de la 1.265 de lei la 1.442 de lei. De asemenea, a fost majorată începând cu aceeași dată și indemnizația minimă socială pentru pensionari, de la 704 lei la 800 de lei.

„Readuc aminte că Guvernul pe care îl conduc a majorat punctul de pensie cu 14%, în cifră absolută 177 de lei, cea mai majorare a punctului de pensie din istoria majorării punctului de pensie, şi asta în condiţii de criză economică.(…)La ora actuală, urmare a votului din Parlament, deja România suferă, deja este pusă sub semnul întrebării capacitatea de a accesa fondurile din facilitatea de recuperare şi rezilienţă. Există oficiali europeni care au spus clar că vor pune sub semnul întrebării capacitatea României de a accesa fondurile din facilitatea de rezilienţă şi recuperare din cauza acestor creşteri aberante ale cheltuielilor publice care nu au la bază niciun fel de venit şi care nu se bazează pe niciun fel de prognoză economică. (…)Îi rog pe părinţii şi bunicii noştri să mă creadă pe cuvânt: creşterea punctului de pensie cu 177 de lei este maximum pe care ni l-am putut permite în condiţii de raţionalitate economică şi în condiţiile în care noi vrem ca orice creştere a pensiei să fie însoţită de garanţia capacităţii de a plăti acea pensie crescută. Nu se poate mai mult!(…)Riscurile sunt următoarele, şi le mai repet şi le repet cu fiecare ocazie: degradarea României de către agenţiile de rating va creşte costul finanţărilor, şi nu numai a finanţărilor publice, ci şi a finanţărilor tuturor companiilor din România şi a tuturor persoanelor fizice din România. Creditele vor fi mai scumpe şi vor fi mai greu de accesat. Dificultatea de finanţare generată de o degradare va fi enormă şi va creşte şi mai mult costul fiecărui împrumut pe care îl face România.(…) Nu acceptăm această creştere. Guvernul pe care îl conducem va ataca la Curtea Constituţională această lege. De asemenea, nu vom accepta sub nicio formă aceste majorări fără fundament pentru că nu putem accepta ca destinul României să fie pus între paranteze de nişte iresponsabili care îşi bat joc de România. Toate pârghiile constituţionale şi legale pe care le avem la dispoziţie le vom folosi pentru a împiedica intrarea în vigoare a acestei aberaţii economice şi care să permită României să îşi continue cursul firesc, cursul normal, spre dezvoltare economică, prin investiţii, prin creşterea competitivităţii economiei româneşti, prin creşterea atractivităţii României faţă de investiţii private, prin dezvoltarea şi modernizarea României”, a declarat marți, la Cluj Napoca, premierul Ludovic Orban.

Premierul e supărat pe UDMR după votul din Parlament

UDMR a votat în Parlament, alături de PSD, legea care prevede majorarea pensiilor cu 40 la sută. În condițiile în care liderii formațiunii au susținut că, după alegeri, îşi doresc să intre la guvernare împreună cu PNL, poziția maghiarilor este considerată drept una „regretabilă” de către prim-ministrul Orban.

„Este regretabil faptul că după ce au fost alături de noi în Comisia de buget-finanţe şi n-au participat la această decizie, au schimbat poziţia şi într-un fel au avut o contribuţie la această decizie a PSD. În ceea ce ne priveşte pe noi, Partidul Naţional Liberal, ne interesează să câştigăm alegerile cu un scor cât mai mare, astfel încât să nu fie necesare alianţe foarte ample care să complice guvernarea României”, a afirmat premierul.