Pentru a se deplasa înspre și dinspre școală și pentru a preveni implicarea copiilor în accidente de circulație, polițiștii rutieri le recomandă să circule numai pe trotuare, să nu traverseze drumurile publice prin alte locuri decât prin cele special amenajate și semnalizate prin indicatoare sau marcaje, iar acolo unde nu există amenajate trotuare sau poteci laterale să se deplaseze numai pe partea stângă a drumurilor, cât mai aproape de marginea acestora.

De asemenea, dacă trecerea de pietoni este prevăzută cu semafoare să aștepte culoarea verde și să nu se angajeze  în traversarea părții carosabile în fugă, prin fața sau prin spatele autovehiculelor staționate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în stații.