SRL-urile ar putea scăpa de obigația de a avea, la constituire, un capital social minim, dacă o propunere legislativă care a primit deja voul senatorilor va trece și de Camera Deputaților.
În prezent, SRL-urile trebuie să aibă un capital social de cel puțin 200 de lei, care să se dividă în părți sociale egale, de cel puțin 10 lei fiecare.
Capitalul social este o sumă de bani pe care asociatul unic sau asociații firmei o depun într-un cont bancar, în momentul înființării acesteia. Acești bani vor fi folosiți de firmă pentru a-și desfășura activitatea.
Deși capitalul social se depune în contul bancar al firmei, acesta nu există, practic, la înființarea societății. Pentru a putea deschide contul de capital social, persoana în cauză trebuie să meargă la bancă, unde va prezenta actul constitutiv al firmei, apoi la Registrul Comerțului pentru înființarea propriu zisă a societății.
La bancă se va deschide un cont temporar pe baza actului constitutiv, iar după înființarea firmei acest cont se transformă în contul firmei.
La înființarea unui PFA sau II nu este nevoie de depunere de capital social.
Pentru înființarea unei societăți cu răspundere limitată (SRL) capitalul social minim care trebuie depus este de 200 de lei, iar pentru o societate pe acțiuni (SA) capitalul social minim la constituire este de 90 de mii de lei.
Transmiterea părților sociale, simplificată
Aceeași propunere legislativă prevede simplificarea modului de transmitere a părților sociale către persoane din afara firmei.
Potrivit proiectului, părțile sociale vor putea fi transmise către persoane din afara societății în baza unor reguli interne, stabilite prin actul constitutiv.
În momentul de față, procedura presupune existența unei aprobări din partea asociaților care dețin cel puțin trei sferturi din capitalul social. Hotărârea se depune apoi, în termen de 15 zile, la Registrul Comerțului și se publică în Monitorul Oficial, după care trebuie să mai treacă și pe la Finanțe. De asemenea, cei care se simt prejudiciați de un astfel de transfer pot formula o cerere de opoziție în instanță, situație în care transmiterea părților sociale se anunță un proces de lungă durată.