Beneficiind de un cadru natural deosebit, Comuna Lozna, ce are în componenţă şase sate – Lozna, Cormeniș, Preluci, Valea Leșului şi Valea Loznei, crede în potenţialul şi puterea ei de a deveni un exemplu în judeţ şi chiar în Transilvania.  

„Când am fost ales primar, acum patru ani, am găsit aici doar o greblă de plastic ruptă în două. Nu am avut nimic. Acum avem tractor cu încărcător frontal, cositoare pentru şanţuri, sălăriţă de deszăpezire, lamă de zăpadă, buldoexcavator, achiziţionate pe fonduri europene”, afirmă primarul comunei, Alin Pocol.

Ca orice bun gospodar, acesta nu se sfieşte să se urce pe utilaje şi să lucreze cot la cot cu angajaţii primăriei pentru a aduce comuna în rând cu civilizaţia vremurilor actuale.   

„A fost greu dar acum ne-am învăţat cu administraţia, ştim ce avem de făcut, ştim unde să mergem, unde să batem la uşă, nu ne lăsăm. Când am început, căutam consultanţi, fugeam după finanţări. Lozna a fost comuna unde s-a putut face orice, pentru că nu era făcut nimic, după 26 de ani de democraţie. Eu de asta am candidat, pentru că mergeam în alte comune şi vedeam multe proiecte şi realizări, iar la noi mai nimic. Am făcut toate demersurile necesare astfel ca printr-un program complex de proiecte şi investiţii să se continue modernizarea comunei, an de an. Bugetul local a fost orientat către obiective importante, menite să ducă la creşterea calităţii vieţii cetăţenilor comunei Lozna, cea mai mare a sumelor fiind alocate secţiunii de dezvoltare”, susţine Alin Pocol

Printre proiectele implementate în ultimii ani se numără: continuarea lucrărilor la pasarela peste Someş, la Cormeniş; regularizarea văilor Loznei şi Leşului, având ca efect stoparea inundaţiilor; asfaltarea drumului comunal Lozna-Valea Loznei şi a străzilor din comună; construirea unui pod peste Valea Loznei; lucrări de aducţiune a apei în localităţile Valea Loznei, Cormeniş şi Preluci; demersuri în vederea asfaltării drumului judeţean Rus-Ciocmani, lucrare ce se va finaliza în următorii doi ani; întăbulare gratuită a terenurilor, cu fonduri europene.

Potrivit primarului, una din problemele comunei o reprezintă apa potabilă, în lipsa unei surse care să asigure un debit suficient. Această problemă va fi rezolvată pentru toate localităţile comunei în momentul în care se va realiza racordarea la magistrala de apă care va alimenta judeţul Sălaj din barajul de la Gilău. Lucrarea este finanţată din fonduri europene, proiectul fiind deja aprobat şi licitat.

În ceea ce priveşte viaţa socială a comunei şi învăţământul, administraţia locală a reuşit să modernizeze căminul cultural din Valea Loznei, dotarea căminului cultural din Lozna, inclusiv cu încălzire centrală, modernizarea primăriei şi realizarea unui parc în centrul comunei, modernizarea şcolilor din Cormeniş şi Preluci şi asfaltarea curţii şcolii din Lozna.

De asemenea, sunt aprobate spre finanţare din fonduri guvernamentale modernizarea şi reabilitarea căminului cultural din Cormeniş, modernizarea şcolii gimnaziale din Lozna, modernizarea şi reabilitarea prin asfaltare a tuturor străzilor din comună care încă nu au fost asfaltate şi construirea unei baze sportive multifunţionale.

Altte proiecte depuse pentru finanţare europeană, aflate în analiză, vizează construirea unui dispensar uman şi comuna Lozna, cu staţie SMURD şi centru de permanenţă, construirea unei capele în Lozna, realizarea reţelei de canalizare şi modernizarea iluminatului public.

Nu în ultimul rând, un vis mai vechi al administraţiei locale prinde contur prin finanţările europene existente, respectiv construirea reţelei de gaz în toate satele comunei. Acest proiect urmează a fi realizat în următorii ani.

„Cred că avem potenţialul şi puterea de a deveni un exemplu în judeţ şi chiar în Transilvania”, conchide Alin Pocol.