Până la începerea școlii, fiecare unitate de învățământ trebuie să amenajeze un spațiu de izolare. În această încăpere vor fi duși copiii sau cadrele didactice suspecte de îmbolnăvire cu coronavirus, precizează Ordinul comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Educației cu privire la regulile care trebuie respectate la debutul noului an școlar. Măsura a fost deja aspru criticată de unii părinți pe rețelele de socializare, pe motiv că o astfel de procedură i-ar putea speria sau chiar traumatiza pe cei mici.

Toate sălile de clasă și spațiile comune, de exemplu sală de mese sau bibliotecă, vor trebui organizate în așa fel încât să fie respectate normele de distanțare fizică și de igienă. În curte, în sălile de clasă și pe coridoare trebuie organizate circuite de deplasare în interiorul școlii, pentru a reduce contactul între copii. Aparate cu gel dezinfectant trebuie să fie montate la intrările în clasă, dar și pe holuri. Mobilierul care nu este absolut necesar va fi scos din sălile de clasă, iar copiii nu vor fi așezați în bănci față în față. Între elevi se va păstra obligatoriu distanța de cel puțin un metru, iar unde nu este posibil vor fi montate separatoare transparente. Fiecare elev își va păstra locul în clasă și nu se va putea muta în altă bancă. În pauze, elevii trebuie supravegheați în permanență, și, dacă se poate, pauzele se vor lua eșalonat, pentru a evita aglomerările. Profesorii sunt cei care trebuie să aibă grijă ca elevii să păstreze distanța și să nu formeze grupuri cu elevi din clase diferite. Băncile sau scaunele din curtea școlii nu vor putea fi folosite.

La ora de Sport e voie fără mască


La orele de Educație fizică, purtarea măștii de către elevi nu este obligatorie, au decis autoritățile. Elevii vor putea desfășura numai acele sporturi care permit menținerea distanței de 1,5 metri și nu implică un efort fizic mare. De asemenea, nu se vor folosi echipamente sportive care să fie manevrate de toți elevii. Dacă, totuși, se întâmplă acest lucru, echipamentele trebuie dezinfectate în mod regulat. Elevii vor fi sfătuiți să nu își atingă fața, gura, ochii sau nasul cu mâinile neigienizate. Dezinfectarea mâinilor va fi obligatorie, atât la începutul, cât și la sfârșitul orelor de sport.

Un dascăl bolnav sau trei copii bolnavi, din clase diferite, determină închiderea școlii

Redeschiderea școlilor nu se va face în mod unitar, în toată țara. Decizia se va lua în funcție de rata de îmbolnăvire. Direcția de Sănătate Publică va tramsmite situația epidemiologică până cel târziu în data de 7 septembrie, iar fiecare școală e obligată ca până joi, 10 septembrie, să anunțe pentru care scenariu optează. Acolo unde rata de îmbolnăvire este sub 1 la mia de locuitori se va aplica scenariul 1 ( prezența fizică la școală) sau scenariul 2 ( o parte din elevi în clasă, o parte online, prin rotație), la o rată de 1-3 bolnavi la mia de locuitori se va aplica scenariul 2, iar dacă numărul bolnavilor este peste 3 la mia de locuitori va fi pus în aplicare scenariul 3 (școală exclusiv online), la decizia Comitetului pentru Situații de Urgență.

La apariția unui caz de coronavirus într-o clasă, se suspendă cursurile clasei respective pentru 14 zile. La apariția a trei cazuri de coronavirus în clase diferite, se închide școala pentru 14 zile de la data confirmării ultimului caz.

Dacă se îmbolnăvesc cadrele didactice, autoritățile au mai multe scenarii: dacă profesorul a predat numai la o clasă, se suspendă cursurile la clasa respectivă, dacă a predat numai la o clasă dar a venit în contact și cu alte cadre didactice, se suspendă cursurile la clasa la care a predat, dacă a predat la mai multe clase, dar nu a venit în contact cu mai multe cadre didactice, se suspendă cursurile la clasele la care a predat și cadrele didactice care au intrat în contact cu profesorul bolnav intră în izolare la domiciliu, dacă a predat la mai multe clase și a intrat în contact cu mai multe cadre didactice, atunci se suspendă cursurile în toată școala.