„Echipa din Zalău a fost puţin nervoasă. In schimb, noi am jucat relaxaţi”, au fost aprecierile oaspeţilor la finalul partidei.
Cea de-a doua partidă de pe teren propriu a echipei Remat Zalău din actuala ediţie a Ligii Campionilor, a fost dominată clar de echipa italiană Trentino BetClic, deţinătoarea trofeului mondial intercluburi şi a titlului european in ultimele două ediţii. Desigur, o victorie a echipei din Zalău era un vis frumos, dar judecand la rece palmaresul celor două team-uri era o utopie să crezi că se pot intampla şi astfel de minuni in volei. Valoarea este valoare şi minunile se produc numai dacă apar sincope neprevăzute in evoluţia echipei net superioare, la toate capitolele: talie, experienţă competiţională internaţi-onală, o altă mentalitate in abordarea fenomenului sportiv etc. Totuşi, spectatorii care au umplut pană la refuz locurile din tribunelor Sălii Sporturilor din Zalău aveau şi ei speranţele lor: un meci mai echilibrat, o evoluţie la cel mai inalt nivel a echipei pe care o susţin din tot sufletul, sau, poate-poate, un set-două acolo n-ar fi fost un capăt de lume, „vise” susţinute de setul caştigat in Germania, dar şi de eşecul italienilor cu 0-3 in Polonia.
Explozie de aplauze la intrarea echipelor in sală
Prima echipă ieşită la incălzire a fost Remat, imediat după ora 16,00. Italienii de la Trentino au intrat in sală, in aplauzele unei micuţe galerii, la ora 16,30, executand in prima parte mişcări de strecing. Echipa vizitatoare a impresionat incă din primul moment prin inălţimea jucătorilor: 7 jucători de peste 2,00 m, cei mai scunzi avand 1,85 m (doi jucători). Remat a avut doar 3 jucători de peste 2,00 m, cel mai scund fiind ridicătorul Margarido, 1,85 m. In timpul perioadei de incălzire a echipei noastre, un tehnician italian (antrenorul secund) a fost numai „ochi” pe jucătorii Rematului.
Galeria a fost la inălţime. Mascota şi majoretele au animat atmosfera
Pe tot parcursul celor aproximativ 75 de minute, cat a durat meciul, cu pauze cu tot, galeria Rematului a intreţinut o atmosferă de „mare meci”, scandand numele echipei favorite şi a jucătorilor, precum şi lozinci de incurajare, „molipsind” şi pe spectatorii care au avut fericitul bilet sau abonament in buzunar. Lăudabilă a fost şi prestaţia „trupei” de majorete prin dansurile şi mişcările executate, iar mascota, un urs alb-portocaliu, a intregit un spectacol agreabil in Sala Sporturilor din Zalău.
La fluierul celor doi arbitri: Rene Cinati (Cehia) şi Eldar Zulfugarov (Azerbaidjan), cele două echipe au inceput jocul in formula:
Remat: 2. Margarido, 5. Iosifov, 6. Nagy, 7.Geiger, 11. Nemeth, 18 Laza şi liberoul Feher, cu numărul 17. Media de inălţime 1,95 m. Pe parcursul meciului au mai jucat: Borota, Mărieş, Afloarei.
Trentino: 1. Kaziyski, 2. Leonardi, 5. Juantorena, 7. Vieira de Oliveira, 14. Stokr, 15. Riad şi liberoul cu numărul 18. Bari. Media de inălţime 1,99. Atacurile, serviciile şi blocajele italienilor au fost devastatoare
Incă din start echipa vizitatoare şi-a arătat intenţiile de a nu ceda nici un pas la Zalău. La prima minge jucată a şi făcut punct, diferenţa de joc şi atitudine fiindu-le net favorabile. La primul timp regulamentar de odihnă italienii aveau deja avantaj: 5-8, la cel de-al doilea 12-16, ca finalul să le aparţină net, incheind conturile in 20 de minute, la 15-25. Cei prezenţi au remarcat serviciile şi atacurile lor devastatoare, din toate liniile, iar blocajele au fost de nedepăşit. Acelaşi aspect a fost şi-n următoarele acte, poate doar in setul III bucurtandu-ne şi noi la 3-4 blocaje reuşite , indeosebi de Vasile Afloarei, care l-a inlocuit pe Gjoko Iosifov in prima linie. Dacă italienii au servit ca din tun, punand in reală dificultate echipa noastră, nu acelaşi aspect l-am putut remarca la jucătorii noştri, ceea ce a uşurat misiunea echipei vizitatoare in construcţia atacurilor, punctand atunci cand a vrut, pe fondul unui joc relaxat, deloc pusă in dificultate de ceea ce se intampla in terenul echipei Remat. Intr-o frază, putem sintetiza că rezultatul reflectă fidel diferenţa de valoare şi atitudine dintre cele două echipe. Spectatorii au satisfacţia platonică de a fi urmărit la lucru una dintre cele mai bune echipe de volei masculin din Europa şi chiar din lume.
Declaraţii după meci
Ovidiu MACARIE (antrenor Remat Zalău):
„Am fost penibili. Am pierdut fără drept de apel. Aproape că nu am contat in atac, după preluările foarte slabe, care ne-au făcut şi atacurile previzibile şi lipsite de eficienţă. Nici serviciile noastre nu i-au pus pe adversari in dificultate, in schimb ei au servit foarte bine: puternic şi plasat. Avem mult de muncit. Păcat că nivelul voleiului nostru este departe de ceea ce se joacă la marile echipe ale Europei”.
STOYTCHEV Radostin (antrenorul echipei Trentino):
„Am dominat clar un meci destul de modest. Echipa pe care o conduc nu a avut nici o emoţie in a obţine victoria. Cred că diferenţa de scor reflectă corect diferenţa dintre echipe. Trebuie să recuperăm cea ce am pierdut in Polonia.”

GEIGER Andras (căpitanul echipei Remat):
„Am făcut un meci slab, rezultatul este corect. Deocamdată acesta este nivelul voleiului pe care-l practicăm. Am intalnit o echipă foarte puternică”, spune Geiger Andras, care el insuşi a avut o evoluţie modestă.
KAZIYSKI Matey (căpitanul echipei Trentino):
„Meciul nu a fost foarte spectaculos. Pentru noi nu a fost o dificultate in a repurta victoria. Noi am jucat relaxat, fără presiune asupra noastră, in schimb am simţit că echipa gazdă era puţin nervoasă”.

„Am făcut un meci slab in faţa unui adversar net superior. Din păcate acesta este nivelul voleiului la noi. Am avut multe de invăţat, iar aceste intalniri, la un asemenea nivel, este un prilej de a ne evalua forţele şi potenţialul. Avem multe de pus la punct. In continuare ne vom concentra atenţia pe campionatul intern. Sambătă ne aşteaptă un alt examen foarte greu, meciul cu principala contracandidfată la titlu, CS Tomis Constanţa.”

De ce nu a jucat Marius Ciortea?
A surprins intreaga asistenţă lipsa din teren a jucătorului Marius Ciortea. Nu a fost folosit nici cel puţin un minut, cu toate că in campionatul intern Ciortea a avut rolul său in caştigarea titlului şi-n poziţionarea actuală a echipei in clasament. La un moment dat galeria a scandat numele jucătorului, cerand să fie şi el inclus in formula de joc. Fără efect insă.