În ședința de Consiliu local de joi, 27 august, consilierii și-au dat acordul cu privire la realizarea unui protocol de colaborare între administrația locală și Asociația Pro Teatru. Municipalitatea va contribui cu bani și va pune la dispoziție un spațiu pentru repetiții, în vederea desfășurării evenimentelor ”Curtea Artiștilor 2020” și ”Verde Tăiat”.

Acordul vine la puțin timp după ce președintele Asociației Pro Teatru, Darius Prodan, a cerut public demisia managerului Casei Municipale de Cultură, Gabriela Hossu, pe motiv că aceasta ar fi refuzat să pună la dispoziția artiștilor o sală pentru repetiții și să sprijine proiectele ascociației.

Printr-o adresă trimisă Primăriei și Casei Municipale de Cultură, Ascociația Pro Teatru a solicitat, cu titlu gratuit, sală de repetiții sau de spectacol pentru perioada 24 august – 3 octombrie, în vederea realizării proiectului „Verde Tăiat”.

Managerul Casei Municipale de Cultură e explicat, tot printr-o adresă trimisă Primăriei Zalău, în a cărei subordine se află instituția, că nu poate oferi o sală de repetiții zilnic, pe motiv că aici își desfășoară activitatea instrumentișii și dansatorii. Sala de spectacole din Clădirea Tranilvania e liberă în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, preciza managerul Gabriela Hossu, adăugând și faptul că o hotărâre de Consiliu Local stabilește clar tarife de închiriere pentru spațiile administrate de Casa Municipală de Cultură, așadar ar fi nevoie tot de aprobarea Consiliului Local pentru a da curs solicitării formulate de Asociația Pro Teatru.

„Vara aceasta ne-au trecut pragul mari artiști. Urmează să mai vină și alții. Din 2018 au jucat peste 200 de artiști. Am organizat și organizăm în această vară 3 spectacole pe săptămână și am adus orașul într-un top național al activităților culturale, în contextul în care la Zalău se jucau înainte 3-4 spectacole de teatru pe an. Din păcate, toate aceste argumente și multe altele nu au fost suficiente pentru a obține sprijinul Casei Municipale de Cultură (Fostul Club al Tineretului). Am căutat să avem un dialog și o bună colaborare cu instituțiile de cultură din oraș și județ. Dacă celelalte instituții culturale s-au arătat deschise și au susținut proiectele noastre, Casa Municipală de Cultură Zalău, sub managementul doamnei Gabriela Hossu, a refuzat în repetate rânduri să susțină proiectele culturale cu suflu nou, ba chiar a încercat să pună piedici realizării acestora. Probabil, doamna se gândește că lumea va vedea în cele din urmă cum alți operatori culturali fac proiecte peste proiecte, în timp ce dumneaei conduce o instituție inactivă, cu un ansamblu folcloric nefolosit la adevăratul potențial și cu un buget anual de aproximativ 600 de mii de euro. Am solicitat Casei Municipale de Cultură Zalău, în ultima lună, următoarele: cofinanțare în valoare de 15 la sută (50.000 de lei) pentru proiectul non profit Curtea Artiștilor 2020, o sală unde să facem repetițiile timp de lună la proiectul <Verde Tăiat> – proiect finanțat de Ministerul Culturii prin AFCN în valoare totală de aproximativ 25.000 de euro,un mixer de lumini pentru 4 ore. Am solicitat suma de 50 de mii de lei ca sprijin în realizarea proiectului Curtea Artiștilor 2020, care însumează peste 30 de spectacole, în condițiile în care Casa Municipală de Cultură dispune de un buget anual de 600 de mii de euro. Câte evenimente a desfășurat anul acesta cu acești bani? Dar anul trecut?(…) Doamna mi-a invocat fapul că în starea de alertă nu se pot ține repetiții, lucru total fals, și faptul că e nevoie de o hotărâre de Consiliu Local pentru a aproba această sală. Am reușit totuși să atragem o finanțare de 25 de mii de euro și 8 artiști extraordinari, într-un proiect pe care nu îl putem realiza din cauza unor motive inventate de către doamna manager. Cred că faptele vorbesc și spectatorii au văzut cine face performanță. Îi reamintesc doamnei manager că nu este șefă și stăpână pe această instituție publică și că e nevoie de dialog și colaborare pentru dezvoltarea culturală a acestui oraș. Încă sper ca lucrurile să se schimbe în bine și să găsim loc de colaborare pentru a putea da publicului proiecte de calitate și educative.Dacă doamna manager Gabriela Hossu nu urmează să arate deschidere spre proiectele culturale ale altor operatori culturali independenți, îi solicit public demisia”, afirma președintele Asociației Pro Teatru, Darius Prodan.

Încă din luna aprilie, Asociația Pro Teatru a cerut municipalității reorganizarea unei sesiuni de finanțare nerambursabilă pentru proiecte culturale, motivând că starea de urgență și pandemia de covid-19 au înghețat activitatea operatorilor culturali privați, iar dacă SRL-urile și PFA-urile primesc ajutor de la stat, ONG-urilne nu primesc sprijin, ele depinzând în mod normal de activitatea lor de autofinanțare și finanțările din sectorul public.

Lucrurile s-au lămurit în cadrul ședinței de Consiliu Local de joi, când consilierii au aprobat propunerea primarului de a ajuta artiștii.

„Pentru a veni în sprijinul acestei asociații care a reușit până la această dată să ofere specacole pentru cetățenii municipiului Zalău, iar în această perioadă acest tip de spectacole este căutat de iubitorii de teatru, considerăm că municipiul Zalău ar putea să se implice prin preluarea organizării și plata viitoarelor spectacole în valoare totală de 32.100 lei”, se preciza în referatul proiectului de hotărâre.

Astfel, municipalitatea va suporta costurile cu onorariile artiștilor, cazarea acestora și campania de promovare, iar Asociația Pro Teatru va asigura organizarea evenimentului „Curtea Artiștilor 2020”. Intrarea va fi gratuită, pe bază de invitații.

Cât despre spațiul necesar desfășurării repetițiilor pentru „Verde Tăiat”, administrația locală a decis ca în zilele în care sala de spectacole din Clădirea Transilvania/Casa Municipală de Cultură este liberă, să poată fi folosită de către membrii asociației. Primarul a fost mandatat să aprobe programul de acces în sala de spectacole, pentru desfășurarea de activități în cadrul acestui proiect.

„Verde Tăiat” este un proiect finanțat nerambursabil de către Minsaiterul Culturii, prin Administrația Fondului Cultural Național și cofinanțat de Centrul de Cultură și Artă Sălaj , cu o valoare totală de 113.500 lei. Proiectul presupune realizarea unui spectacol de teatru la Zalău, pornind de la povestea pădurarului din Beiuș ucis de hoții de lemne.

„Curtea Artiștilor 2020” ajunge anul acesta la cea de-a treia ediție și este o manifestare culturală neconvenţională care se desfăşoară, după cum îi spune şi numele, în curtea casei tânărului actor Darius Prodan, președintele și fondatorul Asociației Pro Teatru. .
Anul acesta, au pășit sau urmează să ajungă în Curtea Artiștilor nume mari ale scenei românești, precum Maia Morgenstern, Florin Piersic Jr., Ada Milea, Răzvan Vasilescu, Alex Ștefănescu, Marius Bodochi, Florin Coșuleț și mulți alții.