Diferenţa dintre campionii Romaniei şi campionii lumii este de trei seturi
In Sala Sporturilor din Zalău, devenită neincăpătoare, jucătorii celor două echipe au avut obiective diferite; zăluanii de la Remat fără nici o victorie in cele două etape ale Ligii Campionilor la volei intenţionau să dea lovitura la cea de a treia incercare; italienii de la Trentino BetClic au venit cu intenţia de a nu pierde prea mult timp in teren şi de a incheia partida in trei seturi. Lucru care de altfel s-a şi intamplat. După un ceas şi 15 minute, partida s-a incheiat cu scorul de 3-0 (25-15, 25-14, 25-20) pentru Trentino.
Diferenţa s-a văzut incă din primele minute. S-a văzut că avem de-a face cu o echipă care domină Europa de caţiva ani incoce, fiind deţinătoarea ultimelor două trofee ale Ligii Campionilor. Vorba comentatorului TV: „Parcă ar fi de pe altă planetă”.
Setul I

In primele minute a fost un joc de tatonare, de cercetare a potenţelor adversarului. Italienii au reuşit să se desprindă la trei puncte diferenţă, (8-5) cand s-a cerut şi primul timp tehnic, Nagy şi Gjoko fiind principalii realizatori ai Rematului. Cursul jocului s-a desfăşurat cu Tretino ca stea călăuzitoare in evoluţia scorului la un moment dat acesta devenind 21-13, apoi 24-15. Şi ca setul să se termine mai repede, după voia italienilor, Gjoko a servit o minge minge in aut.
Setul II

O licărire de speranţă s-a intrezărit cand Nagy a expediat o „bombă” in zona a patra a echipei italiene, aducand avantaj (2-1) pe tabela de marcaj. A fost de fapt singurul moment al meciului cand Remat a condus. Italienii se dublează pefect la atacurile echipei zălăuane. Jucătorii de la Remat nu şi-au revenit, trag pe centru, execută servicii greşite, ba mai dau şi in tavanul sălii şi scorul devine 17-8 pentru Trentino. Intră Borota, Nagy blochează eficient numai că italieni se dezlănţuie şi pun capăt setului (25-14) printr-un as a lui Stork Jan.
Setul III

Incepe in nota dominantă a italienilor (4-0). Cu toate acestea sala cantă. Nagy, Laza şi Afloarei reduc din handicap şi scorul devine 6-5. Numai că Matey Kaziyschi, rupe tot ce-i iese in cale. Geiger execută un lanţ de servicii greşite şi scorul devine 20-14. Geiger este schimbat, zălăuanii mai trag o gură de oxigen in piept şi reuşesc să treacă de pragul celor 15 puncte. De la 24-17 se ajunge la 24-20. Este momentul in care arbitrul ceh Rene Cinati, plictisit parcă de joc, pune capăt partidei printr-o minge care a muşcat totuşi din terenul italienilor (25-20).