Firmele mici și mijlocii pot beneficia împrumuturi bancare garantate de stat pentru a depăși dificultățile economice prin Programul IMM Factor, aporbat de Executiv prin ordonanță de urgență.
Statul acordă garanţii în cuantum de 50 la sută din valoarea finanţării de acest tip, costuri de garantare subvenţionate de stat, iar valoarea maximă a facilităţii de finanţare este de 5 milioane de lei pe beneficiar”, a anunțat Ionel Dancă, şeful Cancelariei prim-ministrului.
Potrivit acestuia, este vorba despre un stimulent pentru piaţa bancară de a veni în sprijinul IMM-urilor şi al companiilor care, în această perioadă, din cauza dificultăţilor economice, pot suferi din cauza întârzierilor în plata facturilor pe care le-au emis.
“O companie care doreşte să primească banii pentru serviciile sau bunurile furnizate, în baza facturii, cere unui finanţator bancar plata acestei facturi, are acces imediat la lichidităţi, urmând ca banca să primească valoarea respectivei facturi de la client la momentul scadenţei acelei facturi”, a explicat Ionel Dancă.
Valoarea plafonului de garanţii în cadrul acestui program este de un miliard de lei, pentru o perioadă de 12 luni.