Reprezentanţii Asociaţiei Partida Românilor „Pro Europa” i-au înlocuit pe cei ai ALDE în birourile electorale de circumscripţie din cinci comune din judeţ, deoarece ALDE nu mai are grup parlamentar, potrivit Biroul Electotal Judeţean (BEJ).
Asociaţia Partida Romilor „Pro Europa” a contestat la BEJ Sălaj faptul că din birourile de circuscripţie comunală din Agrij, Almaşu, Ileanda, Surduc şi Sânmihaiu Almaşului nu face parte niciun reprezentant al acestei formaţiuni politice, deşi fusese desemnată o persoană în acest sens.
Analizând solicitarea Partidei Romilor, BEJ Sălaj a decis înlocuirea reprezentantului ALDE cu cel al Partidei Romilor, în comunele menţionate, pentru că ALDE nu mai are grup parlamentar, iar Minorităţile Naţionale sunt constituite într-un grup parlamentar cu 17 membri.
„Completarea birourilor electorale se face în ordinea numărului cumulat de senatori şi deputaţi în cadrul grupurilor parlamentare existente în prezent, (…) iar în aceste condiţii prioritate va avea reprezentantul Grupului Parlamentar al Minorităţilor Naţionale din Camera Deputaţilor, faţă de reprezentantul ALDE”, precizează BEJ Sălaj, în hotărârile care consfinţesc admiterea reprezenzanţilor Partidei Romilor în birourile electorale.
BEJ Sălaj a decis, de asemenea, admiterea a două alianţe pentru actualele alegeri locale, respectiv Alianţa USR-PLUS şi Alianţa Maghiară din Transilvania, formată din Partidul Popular Maghiar din Transilvania şi Partidul Civic Maghiar.