Începând cu prima zi a lunii viitoare, pensiile vor crește cu 14 la sută. Deși inițial se vorbea de o majorare cu 40 la sută, acest lucru nu se va întâmpla , au anunțat guvernanții.
” Se propune ca începând cu 1 septembrie 2020 valoarea punctului de pensie să fie majorată cu 14 la sută, respectiv de la 1.265 lei la 1.442 lei. Totodată, se propune majorarea începând cu aceeaşi dată a indemnizaţiei minime sociale pentru pensionari, cu 14 la sută, de la 704 lei la 800 lei”, se precizează în document.
„Este o creștere extrem de mare, pe care ne angajăm să o putem finanța, atât pe anul viitor, cât și pe anii care vor urma. În ceea ce privește alte creșteri ulterioare, orice altă decizie de creștere a pensiilor va fi luată doar pe baza unor analize economice extrem de serioase”, a declarat premierul Orban.
Peste 12 mii de pensionari sălăjeni primesc pensia minimă, în valoare de 704 lei
In Sălaj sunt aproape 65 de mii de pensionari. Cei mai mulți dintre aceștia, aproximativ 54 de mii, sunt pensionari din sectorul de stat, iar puțin peste 4.700 sunt pensionari din sectorul agricol.În jur de 6 mii de sălăjeni sunt beneficiari de pensii acordate în baza unor legi speciale.
Cea mai mică pensie este de 1 leu, dar având în vedere Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2009 privind institutirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, beneficiază de indemnizația socială pentru pensionari, în cuantum de 704 lei.
În evidențele Casei Judetene de Pensii Sălaj figurează peste 12 mii de beneficiari de pensie minimă ( 704 lei). Cuantumul pensiei medii în sectorul de stat la nivelul județului Sălaj este de 1.289 lei, iar cuantumul pensiei medii în sectorul agricol la nivelul județului Sălaj este de 571 lei .
Amaratii cu salarul minim o sa-l aiba si mai minim.De abia asteapta vulturii care ne vand orice un motiv sa creasca preturile.Amu l-or avea.Ce fericire pe pensionarul ala cu milioane 700’Amu a ave cu 100 mai mult.Trebuiau marite numai ea pana -n 15 milioane.
Dar prețurile cu cât la sută vor crește? De obicei ni se da cu o mână și ni se ia cu două!