Trandafirul

Ziua bună!
Poetul german Rilke a locuit într-o anumită perioadă la Paris. Pentru a merge la Universitate, parcurgea în fiecare zi, în compania unei prietene franțuzoaice, o stradă foarte frecventată.
Un colț al acestei străzi era ocupat întotdeauna de o cerșetoare care cerea pomană de la trecători. Femeia ședea întotdeauna în același loc, nemișcată ca o statuie, cu mâna întinsă și ochii îndreptați spre pământ.
Rilke nu-i dădea niciodată nimic, în timp ce tovarășa îi dădea adesea câteva monede.
Într-o zi, tânăra franceză, mirată, l-a întrebat pe poet:
De ce nu-i dai nimic acelei sărmane?
Ar trebui să-i dăruim ceva inimii ei, nu mâinilor ei, a răspuns poetul.
A doua zi, Rilke a venit cu un splendid trandafir abia înflorit, l-a așezat în mâna cerșetoarei și a dat să plece.
Atunci s-a întâmplat ceva neașteptat: cerșetoarea a ridicat ochii, l-a privit pe poet, s-a ridicat cu greu de la pământ, a luat mâna bărbatului și a sărutat-o. Apoi a plecat strângând trandafirul la sân.
Timp de o săptămână, nimeni n-a mai văzut-o. Dupa opt zile, cerșetoarea era din nou așezată în colțul obișnuit al străzii. Tăcută și nemișcată ca întotdeauna.
Din ce a trăit în toate aceste zile în care nu a primit nimic? A întrebat tânăra franceză.
Din trandafir, a răspuns poetul.
Există o singură problema pe pământ. Cum să-i redăm omenirii o semnificație spirituală, să trezim o neliniște a spiritului. Este necesar ca omenirea să fie înrourată de sus și să coboare asupra ei ceva care să se asemene cu un cânt gregorian. Vedeți, nu se poate trăi în continuare având ca ocupație doar frigidere, politică, bilanțuri și cuvinte încrucișate. Nu se poate merge așa înainte, a scris Antoine de Saint-Exupery.
(Bruno Ferrero, 365 de povestioare pentru suflet)
Dragilor, vă invit sa reflectăm împreună asupra acestei istorisiri.
Numai bine!