Toate strazile, parcurile, statiile de autobuz si zonele din jurul magazinelor din toata comuna vor fi dezinfectate, iar primaria va imparti masti localnicilor.

In ciuda masurilor preventive adoptate de autoritatile locale, comuna Varsolt nu a scapat de coronavirus. Doua persoane sunt cofirmate pozitiv, ambele fiind internate in prezent in spital, in stare buna. E vorba de un tanar de 39 de ani, din cartierul de la intrarea in comuna, dinspre Zalau, si o tanara de 26 de ani, din Varsolt.

Cel mai probabil, tanarul a contactat boala dupa ce a participat la o intrunire religioasa, la Sarmasag. Tanara este angajata la o placintarie din Hereclean, unde a intrat in contact cu mai multe persoane, astfel ca nu se poate sti cu exactitate cum si de la cine a contactat virusul.

Familiile si rudele celor doi sunt izolate la domiciliu si monitorizate de autoritati.

Primarul comunei Varsolt, Breda Lajos, spune ca imediat dupa confirmarea celor doua cazuri s-au luat o serie de masuri pentru a evita raspandirea infectiilor. Administratia locala a cumparat o mie de masti care urmeaza sa fie impartite localnicilor zilele acestea. Ar fi a treia oara, de la debutul pandemiei, cand primaria ofera gratuit masti oamenilor din comuna.

“Am decis sa achizitionam masti pentru ca, daca acestea vor deveni obligatorii si in Salaj, locuitorii comunei sa fie asigurati, sa nu se confrunte din nou cu situatia din starea de urgenta, cand era criza de masti si oamenii nu gaseau sa le cumpere^, spune edilul.

O parte dinte masti vor fi impartite la magazine, pentru ca vanzatorii sa le ofere celor care nu au, in conditiile in care purtarea acesteai este obligatorie in spatiile inchise.

A fost contactata, de asemenea, o firma specializata din Satu Mare care va face dezinfectie in toate localitatile din comuna.

La Varsolt, Recea si Recea Mica vor fi dezinfectate toate strazile, trotuarele, statiile de autobuz, parcurile, zonele din fata magazinelor din comuna pentru a stopa raspandirea virusului.