O tânara de 32 de ani, din comuna Benesat, se deplasa cu autoturismul, joi, 30 iulie, la ora 22.46, pe Drumul Comunal 14, iar în localitatea Inau, a acrosat un barbat de 49 de ani, din comuna Somes Odorhei, care se deplasa pe lânga bicicleta. Dupa producerea accidentului, conducatoarea auto a parasit locul faptei fara încuviintarea politiei. În urma impactului a rezultat ranirea usoara a barbatului.
La scurt timp de la producerea accidentului, politistii au identificat persoana banuita de comiterea faptei.
Ambii participanti la trafic au fost testati cu alcooltestul. În cazul tinerei rezultatul a fost de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în cazul barbatului s-a evidentiat o alcoolemie de 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Politistii au întocmit dosar penal pentru infractiunile de conducere sub influenta bauturilor alcoolice, parasirea locului faptei fara încuviintarea politiei si vatamare corporala din culpa.