Din cauza schimbărilor de temperatură, numărul persoanelor diagnosticate cu viroze respiratorii şi pneumonii, care s-au prezentat in ultima săptămană la medic a crescut cu opt la sută faţă de perioada anterioară. Potrivit purtătorului de cuvant al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, Mihai Cheşeli, medicii de familie au diagnosticat in perioada 15 – 21 noiembrie 1.472 de persoane cu infecţii acute ale căilor respiratorii, dintre care 125 de bolnavi de pneumonii acute. In ce priveşte cazurile grave, 60 de persoane cu această afecţiune au necesitat spitalizare, conform raportărilor medicilor. Cei mai expuşi la contactarea bolilor de sezon sunt copiii cu varsta pană la 14 ani. Nu mai puţin de 995 de copii au fost duşi la medic pentru a primi tratamentul adecvat. Insă numărul bolnavilor este mult mai mare, mulţi dintre ei preferand să se trateze după o schemă proprie de tratament.
Copiii sunt cei mai afectaţi de viroze
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...