16 romi vor fi formaţi pentru meseria de cărămidar şi vor avea un loc de muncă asigurat.
Agrij este singura co-mună aleasă de Agenţia Naţională pentru Romi pentru proiectul „Impreună, pentru o societate mai bună”, ce va fi implementat de Agenţie şi care are ca scop integrarea socială a romilor prin infiinţarea de intreprinderi sociale. Astfel că primăria comunei Agrij va trebui să intocmească un proiect in acest sens pană la deschiderea liniei de finanţare. „Ideal ar fi ca proiectul să fie intocmit pană la sfarşitul acestei luni. Deschiderea liniei de finanţare este preconizată undeva in jurul datei de 15 decembrie”, a precizat Alin Lăcătuş, consilier al Biroului Judeţean pentru Romi din cadrul Prefecturii Sălaj. Proiectul din Sălaj, singurul proiect de acest fel, va concura cu proiecte din alte judeţe. Fondurile alocate sunt de la Uniunea Europeană, iar Agenţia Naţională pentru romi oferă doar consultanţă pentru intocmirea proiectelor. „Regula este primul venit, primul servit”, a adăugat Alin Lăcătuş.
Potrivit primarului comunei Agrij, Pamfil Berar, proiectul, aflat in etapa de elaborare, vizează infiinţarea unei fabrici de cărămidă. Este prevăzută asigurarea a minim 16 locuri de muncă. Valoarea proiectului este estimată la aproximativ 450.000 de euro, insă in cadrul acestui proiect, dacă va caştiga finanţarea, sunt prevăzute şi cursuri de formare profesională, fiind un proiect amplu care se va desfăşura pe o perioadă de 18 luni, a explicat primarul comunei.
Doar două comune interesate pentru integrarea socială a romilor prin muncă
Doar două dintre comunele sălăjene, unde există comunităţi de romi, respectiv Agrij şi Boghiş, şi-au manifestat intenţia de a intocmi astfel de proiecte, deşi au fost invitate 15 primării, potrivit lui Alin Lăcătuş, consilier al Biroului Judeţean pentru Romi din cadrul Prefecturii Sălaj. Comuna Agrij a fost selectată intrunind cel mai mare punctaj. Printre criteriile de care s-a ţinut cont se numără faptul că trebuie să existe peste 300 de romi in localitatea respectivă, primăria trebuie să de cei doi la sută pentru cofinanţarea proiectului şi de asemenea să dispună de un spaţiu, teren sau clădire pentru construirea unei astfel de intreprinderi sociale.
De anul viitor, ateliere, mini-fabrici şi mini-ferme pentru romii din Sălaj
Proiectul „Impreună, pentru o societate mai bună” se desfăşoară la nivel naţional pe o perioadă de doi ani şi jumătate şi este destinat persoanelor de etnie romă, persoanelor cu dizabilităţi precum şi persoanelor cu venituri minime. Bugetul proiectului este de aproximativ cinci milioane de euro, iar banii sunt folosiţi pentru activităţi de consiliere, calificare profesională, precum şi pentru infiinţarea a opt Centre Regionale de Resurse Umane pentru Economia Socială. Vor fi elaborate 80 de proiecte in domeniul economiei sociale, in vederea dezvoltării intreprinderilor şi cooperativelor. Vor fi create cel puţin 600 de locuri de muncă in ateliere, mini-fabrici, mini-ferme de producţie, iar 2000 de persoane vor fi calificate pentru piaţa forţei de muncă.
Agenţia Naţională pentru Romi oferă prin intermediul Centrelor Regionale consultanţă pentru intocmirea proiectelor, insă nu garantează şi că vor fi caştigate, a specificat Alin Lăcătuş, completand că anul viitor vor fi selectate mai multe comunităţi din Sălaj pentru intocmire de proiecte in domeniul economiei sociale, insă cu două condiţii. Primăriile localităţilor unde există comunităţi de romi să fie dispuse să cofinanţeze doi la sută din valoarea proiectului şi să aibă la dispoziţie terenul sau spaţiul necesar pentru deschiderea unei astfel de intreprinderi.