Gestul preşedintelui francez, Nicolas Sarkozy, de a refuza o discuţie cu omologul său roman Traian Băsescu, la Lisabona, surprins de camerele de televiziune, este comentat de presa internaţională, care publică fotografii şi inregistrări video de la intalnirea celor doi.
Cotidianul francez Le Monde publică un material insoţit de o fotografie şi de o inregistrare video, in care vorbeşte despre un „refuz brutal” al lui Nicolas Sarkozy in faţa preşedintelui roman, „dornic să discute cu el”, cu ocazia summitului NATO de la Lisabona.
Scena, inregistrată de camerele de televiziune, s-a derulat vineri seara, in timpul „fotografiei de familie” care reuneşte şefii de stat şi de Guvern, potrivit Le Monde. Intrebat despre acest lucru, Sarkozy a negat că ar fi refuzat să discute cu omologul său roman, cu care ar fi avut ulterior numeroase conversaţii.
La randul său, site-ul francez de informaţii Le Post relatează că „incă de la sosirea şefilor de stat, preşedintele roman a incercat să vorbească cu Nicolas Sarkozy, care, vizibil enervat, l-a abandonat”. Site-ul, care difuzează şi o inregistrare video de la această intalnire, aminteşte că in septembrie cei doi şefi de stat au avut deja un schimb de replici, pe tema romilor.
Mais qu a dit le président roumain à Sarkozy et Berlusconi Vidéo Fred-Lille sélectionnée dans Actualité
„Traian Băsescu s-a indreptat apoi spre Silvio Berlusconi, şeful Guvernului italian. Acesta a părut de asemenea enervat de preşedintele roman. Şi i-a transmis acest lucru printr-un gest dintre cele mai explicite”, continuă site-ul Le Post, referindu-se la faptul că Berlusconi a făcut in cateva randuri semne cu degetul la cap.
Potrivit Agenţiei France Presse, imaginile filmate vineri de televiziuni, după fotografia de familie a şefilor de stat şi de Guvern din ţările NATO, arată un schimb de replici intre cei preşedinţii roman şi francez, care a fost interpretat ca o altercaţie.
Intrebat sambătă despre un eventual diferend cu preşedintele roman, Traian Băsescu, Sarkozy a dezminţit orice tensiune privind aderarea Romaniei la Schengen, adăugand că se inţelege „foarte bine” cu omologul său roman şi că „nu sunt probleme”.
„Nu am refuzat deloc să-i vorbesc”, a declarat Sarkozy. „Am vorbit poate de 15 ori cu preşedintele roman, care este un om de mare calitate, pe care il apreciez foarte mult”, a precizat preşedintele francez, citat de AFP.
Ştirea AFP a fost preluată de numeroase publicaţii internaţionale şi site-uri de ştiri, precum Libération, Euronews, France24, Le Parisien, Les Echos, RTL Info.be şi 7sur7.be.