Acordul prevede, printre altele, consultare permanentă și transparentă cu privire la elaborarea unor strategii de dezvoltare socio-economică și prioritizarea sectoarelor de investiții

Pentru a consolida relațiile de cooperare interinstituțională dintre structurile asociative ale mediului de afaceri din județ, Clubul Oamenilor de Afaceri Silvania, Organizația Patronilor Sălaj, Camera de Comerț și Industrie Sălaj și Consiliul Județean Sălaj, au semnat azi, 3 iulie, un Acord de Cooperare.

Acesta propune o serie de acțiuni menite să îmbunătățească climatul economic de dezvoltare al județului Sălaj, să poată asigura stabilitate și predictibilitate în acțiunea publică în favoarea sprijinirii și dezvoltării mediului de afaceri județean prin consultare permanentă, deschisă și transparentă în ceea ce privește actualizarea și elaborarea unor documente programatice și de planificare strategică la nivel județean și regional (strategii de dezvoltare socio-economică, strategii sectoriale etc.), a celor de planificare financiară la nivel județean ( proiectele de buget anual și multianual al Județului Sălaj și a instituțiilor subordonate acestuia etc.), precum și prioritizarea sectoarelor de investiții și promovarea investițiilor publice de interes județean cu caracter anual și multianual, aflate în competența instituțională a Județului Sălaj prin Consiliul Județean.

Acordul prevede consultarea și cooperarea interinstituțională permanentă cu privire la reprezentarea și promovarea județului Sălaj pe plan național și internațional în ceea ce privește componenta economică, prin participarea reciprocă a reprezentanților părților Acordului de cooperare la acțiuni de profil economic, dar și la realizarea în comun a unor proiecte, acțiuni și evenimente de interes județean.

Acordul de cooperare interinstituțională semnat încadrează, consolidează și extinde pentru viitorii 5 ani relațiile de cooperare deja existente între autoritatea județeană și asociațiile reprezentative ale mediului de afaceri județean, amintind printre cele mai recente proiectul dedicat promovării și organizării învățământului dual în județul Sălaj, cooperarea pentru actualizarea la nivel național, în ceea ce privește datele referitoare la județul Sălaj, a Programului de Promovare a Exportului 2020-2025,dar șidemersurile întreprinse la nivel teritorial în ceea ce privește promovarea intereselor economice ale României pe plan extern de către Camera de Comerț și Industrie a României.

“Asistăm azi la un prim pas spre normalitate în direcția consultării mediului de afaceri privind strategia de dezvoltare a județului Sălaj 2015-2020 cu orizont 2030. Suntem cu toții conștienți că, fără o strategie coerentă de colaborare, nu se poate vorbi de o predictibilitate în dezvoltarea județului Sălaj, pe termen mediu și lung. Cu siguranță noi, cei din Asociația «Clubul Oamenilor de Afaceri Silvania» vom veni cu idei, soluții și cu expertiză în majoritatea domeniilor cuprinse în strategia de dezvoltare actuală și viitoare, întrucât reprezentăm peste 40 de companii locale cu domenii diverse de activitate. Apreciem inițiativa dumneavoastră și sperăm ca și alte Instituții ale Statului să urmeze acest exemplu de deschidere către mediul de afaceri, pentru că, până la urmă, acesta reprezintă «motorul» economiei”, a declarat Ovidiu Caraba, președinte al Asociației „Clubul Oamenilor de Afaceri Silvania”, la ceremonia de semnare a Acordului.

„Doresc să transmit tuturor următorul mesaj: felicităm organizatorii și suntem onorați pentru invitația de astăzi când, Consiliul Județean Sălaj semnează acest Acord alături de întreg mediul de afaceri sălăjean. Ne dorim ca acest Acord să prindă viață iar la nivel consultativ, vă asigurăm de toată implicarea în toate proiectele în care vom fi consultați. Noi vom veni cu un set de propuneri concrete, în cel mai scurt timp, pe care le vom discuta împreună. Mulțumesc! Felicitări și mult succes tuturor!”, a spus președintele Organizației Patronilor Sălaj, Alin Buză.

„În baza Statutului propriu de funcționare, Camera de Comerț și Industrie a Județului Sălaj încheie protocoale cu autoritățile administrative publice județene și locale, precum și cu structuri regionale, în folosul dezvoltării economice a județului. Camera de Comert și Industrie a Județului Sălaj este o organizație neguvernamentală, autonomă, nonprofit, de utilitate publică, cu personalitate juridică, ce reprezintă, sprijină şi apără interesele generale ale comunităţii de afaceri din județul Sălaj, urmărind promovarea și dezvoltarea industriei, comerţului, serviciilor şi agriculturii, în concordanţă cu cerinţele economiei de piaţă. Camera de Comerț și Industrie a Județului Sălaj se poziționează drept un factor de moderație între decidentul politic şi mediul privat, fiind pe deplin angajată în conturarea și influențarea politicilor publice locale de susținere a antreprenoriatului și a mediului de afaceri, menite să stimuleze dezvoltarea și competitivitatea companiilor şi dinamizarea nivelului investiţiilor. Cooperarea cu autoritățile administrației publice, dezvoltarea proiectelor cu partenerii locali, diplomaţia economică şi vocea unitară, în sensul prioritizării și convergenței intereselor comune ale părților implicate, sunt aspecte ce contribuie la consolidarea economică a județului Sălaj. În acest sens, mesajul pe care dorim să-l transmitem semnând acest Acord de cooperare interinstituțională este acela de efort comun depus atât de mediul asociativ și mediul privat, cât și de autoritățile locale, menit să ajute companiile din județul Sălaj în perioada pandemiei, dar și în perioada în care lucrurile revin la normalitate”, a declarat Paul Morar, președinte al Camerei de Comerț și Industrie a Județului Sălaj.

„Mă bucur să putem avea acest cadru instituțional de cooperare între autoritatea județeană și mediul de afaceri sălăjean pentru următorii 5 ani, dincolo de deschiderea pe care Consiliul Județean Sălaj a manifestat-o de-a lungul anilor în raport cu reprezentanții sectorului privat din județ, în ceea ce privește sfera sa de competență conferită de lege. Este important, îndeosebi în acest nou context, să putem favoriza un dialog permanent, susținut și transparent cu companiile locale, dar și să privim împreună spre viitor pentru un spațiu și o comunitate pe care o partajăm fiecare dintre noi, autorități și companii, reprezentanți ai mediului privat ori ai sectorului public. Doar cooperând vom putea identifica acele lucruri pe care le putem face cel mai bine în Sălaj și care să ne facă competitivi și atractivi investițional și cu o calitate a vieții mai bună”, a afirmat președintele Consiliului Județean Sălaj, Tiberiu Marc.