O propunere legislativa semnata de mai multi parlamentari de la PSD si PNL, aflata acum in dezbatere la Senat, prevede acordarea unor ajutoare economice, sociale sau culturale pentru familiile numeroase, care au în întreținere mai mult de trei copii, și pentru cele monoparentale.
“Potrivit statisticilor Eurostat din 2014, România este a doua țară din Europa cu risc major de sărăcie și vulnerabilitate socială pentru un procent de 73,1 la suta dintre gospodăriile cu venituri mici și medii formate din părinți și trei sau mai mulți copii aflați în îngrijire, fiind depășită numai de Bulgaria”, precizeaza initiatorii propunerii legislative.
Printre beneficiile de care vor putea beneficia familiile numeroase sau familiile monoparentale se numără acordarea de terenuri în mediul rural pentru construirea unei case, reduceri la achiziționarea de locuințe sau la chirii, tichete de reducere pentru achiziționarea mașinilor de familie care au mai mult de cinci locuri, mese gratuite sau la un preț redus la cantinele din școli și grădinițe, reduceri sau gratuități la transportul aerian sau maritim; reduceri sau gratuități la medicamente si tratamente medicale, reduceri sau gratuități la taxe în învățământuI universitar, scutiri la plata cazării la internate și reducere cu 50 la suta din tariful taxei de cazare la caminul studențesc, reducere de 20 la suta pentru cheltuielile legate de asistența medicală și cazare în stațiuni balneare sau sanatorii, tabere de vacanță gratuite sau cu reducere de cel puțin 50 la suta, abonamente gratuite pentru parcări rezidențiale și parcări publice.
Familiile numeroase vor putea fi alcătuite și din persoane care au în îngrijire cel puțin trei copii, dar care sunt necăsătorite, locuiesc împreună și au copii care provin din relațiile anterioare. Condiția, în acest caz, este ca cel puțin trei dintre copii să fie recunoscuți de ambii părinți.
Ca să primească aceste ajutoare, familiile respective vor avea nevoie de un card de beneficii, care se va acorda după eliberarea unui certificat pentru familie numeroasă de către primaria din localitatea de domiciliu sau de reședință a cel puțin unuia dintre parinti.
Eu nu am sa inteleg niciodata ajutoarele de genu…pai omule daca vai de capu tau,ai o amarata de casa…nu ai servici…lucrezi numai prin sat…pt ce iti faci foarte multi copii???vezi ca e greu cu unu….cu 2….cu 3…..dar unii isi fac chiar si zece….si hai sa-i ajutam….date mai fac unu….ca doar ajuta statu….
Pai pe mine cu 2 copii de ce nu ma ajuti?sau neaparat tre sa ma f….t toata viata pt un ajutor….
Mereu sarim pt cei lenesi si cei fara cap…inconștienti….
Socialismu victorios.
Daca votam pnl si psd tot asta o sa avem…bani pentru ti…lenesi, putori, paraziti. Pot munci fraierii…