Românii care doresc să înfiinţeze o firmă ar putea scăpa de corvoada de a umbla după un teanc de hârtii şi de a completa o stivă de documente.
Ministerul Justiţiei, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, alături de reprezentanţi ai Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi Ministerului Economiei poartă discuţii în prezent cu privire la revizuirea legislaţiei, în vederea simplificării şi digitalizării procedurilor de înfiinţare a unei firme.
“Acţionăm pentru ca investitorii să poată înfiinţa o firmă cu buletinul şi actul constitutiv cât mai repede”, spune Olivia Diana Morar, secretar de stat în Ministerul Justiţiei.
Formalităţi simplificate pentru declararea beneficiarilor reali
In cadrul aceloraşi discuţii privind simplificarea legislaţiei, au fost analizate diferite propuneri cu privire la simplificarea formalităților privind declararea beneficiarilor reali, în cadrul procedurii de înregistrare a firmelor la Registrul Comerțului.
Întâlnirea a avut loc în condițiile în care, la nivelul Comisiei Europene, se desfăşoară întrevederi care abordează aspecte care ţin de interconectarea registrelor beneficiarilor reali prin intermediul platformei centrale europene, pentru a preveni spălarea banilor sau finanțarea terorismului.
Registrul beneficiarilor reali a fost înfiinţat în baza Legii nr.129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, și operaționalizat începând cu data de 20 februarie 2020.
Registrul beneficiarilor reali este organizat pe trei segmente de activitate: Registrul beneficiarilor reali pentru persoanele juridice, ţinut de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, care este şi cel mai amplu ca dimesiune, Registrul beneficiarilor reali pentru asociaţii şi fundaţii, ţinut de Ministerul Justiţiei şi Registrul fiduciilor, ţinut de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.