Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj reaminteşte contribuabililor, persoane fizice, că termenul  pentru depunerea Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, în situaţiile reglementate de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, este data de 30 iunie 2020..

Totodată, s-a reglementat faptul că în  anul 2020, termenul prevăzut pentru depunerea formularului 230 «Cerere privind destinaţia sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii»/«Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat», este data de 30 iunie 2020.

Declaraţiile pot fi transmise şi prin mijloace electronice de transmitere la distanţă prin intermediul Serviciului Spaţiul Privat Virtual care este un serviciu  uşor de accesat, gratuit şi disponibil 24 de ore din 24, atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice sau entităţilor fără personalitate juridică.