La inceputul săptămânii, Comisia Europeană a anunțat că a aprobat finanțarea cu 47 de milioane de euro, din fonduri UE, a Spitalului Regional din Cluj-Napoca. Finanțarea va veni din Fondul European pentru Dezvoltare Regională.

Este încă un pas important pentru realizarea spitalelor regionale, făcut în guvernarea PNL: deblocarea fondurilor europene destinate construirii celor trei spitale – Cluj-Napoca, Iași și Craiova. Să nu uităm că guvernarea PSD pusese în pericol cele 150 de milioane de euro, fonduri comunitare destinate acestor trei obiective, avertisment venit chiar de la, pe atunci, colega de partid a pesediștilor, fostul comisar european Corina Crețu.

Primul mare pas făcut de Guvernarea PNL a fost semnarea contractelor pentru finanțarea celor trei spitale regionale de la Iași, Cluj-Napoca și Craiova. În doar patru luni, de la sfârșitul lui decembrie anul trecut și până la finalul lui aprilie anul acesta, Guvernul PNL a reușit ceeea ce pesediștii nu au fost in stare în trei ani la guvernare: să deblocheze proiectele și să semneze contractele. Demararea proiectării și a construcției acestor spitale regionale atât de importante fusese tergiversată ani de zile de pesediști și  era o situație intolerabilă.

Guvernul PNL a luat primele măsuri concrete pentru realizarea celor trei spitale regionale. Investițiile masive în spitale si in sectorul sanitar vor continua, mai ales că, din exercițiul financiar următor, vom avea, pentru prima dată, un Program Operațional de Sănătate cu o alocare de 4,5 miliarde de euro.