(Luca 10,25-37)
Pilda vorbeşte de un nenorocit căzut in mana unor talhari fără milă şi fără scrupule, care, după ce l-au jefuit şi schinjuit, au plecat lăsandu-l aproape fără suflare in pulberea drumului.
Atenţia Mantuitorului nu se opreşte insă la ceea ce a păţit călătorul, şi nici la fapta condamnabilă a talharilor; de la unii ca ei, nici nu te puteai aştepta la altceva, ci trece la diferitele atitudini faţă de omul lăsat de talhari la marginea drumului, gol şi „aproape mort”(Luca 10,30). Doi dintre trecători, un levit şi un preot- deşi slujitori ai legii sfinte, au trecut pe langă el fără să-l bage in seamă, ca şi cand ar fi fost un lucru neinsufleţit, şi nu cineva ca şi ei, care avea pe deasupra şi nevoie grabnică de ajutor. Au trecut pe langă el fără ca măcar o fibră a sufletului lor să tresară şi fără ca glasul conştiinţei să-i avertizeze că cel ce abia-şi trăgea sufletul la marginea drumului, fără ajutor, era sortit morţii. Au trecut nepăsători, cu gandul numai la grijile şi la treburile lor personale, pentru a căror rezolvare au pornit la acel drum. Al treilea călător, care făcea parte din neamul cel mai hulit- era samarinean, a considerat de datoria lui de om să zăbovească pentru a da o mană de ajutor unuia care era ca şi el, un om. Faptul este cu totul surprinzător dacă se ţine seama de ura seculară ce exista intre iudei şi samarineni, de dispreţul profund pe care iudeii il arătau samarinenilor şi care, desigur, atrăgea o reacţie pe măsură. Samarineanul insă, inainte de a fi samarinean, este un om, şi văzandu-l pe cel rănit, el nu trece pe alături, ca şi cei doi călători nepăsători, ci” a venit la el^. Nu a privit indiferent pe acel necunoscut, ci „i s-a făcut milă”(Luca 10,35). Iar acestă milă ii dictează tot ceea ce trebuie să facă pentru salvarea acelui om nenorocit. N-a fost , desigur, uşor. Era singur: zăbovind, putea şi el să fie in primejdie, apoi şi pe el il chemau treburi care nu sufereau amanare. Nu ştim cată medicină ştia şi cat de indemanatice ii erau mainile atunci cand a pus pe răni remediile pe care le avea in bagajul său de călător- undelemn şi vin- şi cand a legat rănile muribundului. ştim că a făcut tot ce ştia şi putea face fără a socoti că ajutorarea acestui semen ii pretinde efort, pierdere de timp şi cheltuială. La casa de oaspeţi la care l-a dus, a plătit gazdei pentru ingrijirea celui bolnav(Luca 10,35-36).
Dar nu putem restringe aplicarea pildei doar la ce a făcut pentru noi Isus Hristos -suprema realizare a Samarineanului Milostiv, ci trebuie să punem la inimă lecţia ce ne-o dă nouă şi prin care ne cere, in modul cel mai stăruitor, să ne facem in chip practic, printr-o iubire lucrătoare, aproapele oricui, indiferent de condiţiile naşterii sale, adică de rasa sau neamul căruia ii aparţine, de credinţele şi convingerile sale intime, religioase sau de altă natură, de treaptă socială. Orice om este aproapele nostru.

Post Views: 72