Noua taxă auto se dublează şi se va introduce şi pentru Euro 5. Astfel, conform celor cinci propuneri dezbătute in prezent de Guvern, noua taxă auto se va aplica şi motorizărilor Euro 5, care erau scutite pană acum de taxă, iar pentru celelalte norme de poluare creşte, in unele cazuri ajungand chiar să se dubleze faţă de 2010. Potrivit propunerilor, la maşinile noi Euro 5,pentru motorizările de pană la 1,4 litri, taxa auto medie se va situa intre 100 şi 200 de euro, in funcţie de vechime. Valoarea taxei va creşte odată cu cea a capacităţii cilindrice şi poate ajunge pană la 500 de euro. Peste 3000 de centimetri cubi, taxa auto depă-şeşte chiar 2000 de euro.
De exemplu, pentru o Dacia Logan 1,2 16V (motorizare Euro5, emisii CO2 de 135 g/km), taxa auto medie va fi de 136 euro – ceea ce reprezintă circa 2 la sută din preţul de bază, de 6.250 euro. Pentru un Duster cu motor 1,5 dCi 110 CP (motorizare Euro5, emisii CO2 de 139 g/km), taxa auto medie propusă este de 295 euro – adică tot in jur de 2 la sută din preţul de bază, de 13.750 euro.