Emil Boc şi miniştrii săi vor trece in 27 octombrie printr-o moţiune de cenzură, ale cărei şanse de reuşită sunt insă mici.
Moţiunea de cenzură depusă luni de partidele de opoziţie impotriva Guvernului Boc va fi prezentată in şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului in 20 octombrie, urmand ca votul asupra moţiunii să aibă loc in 27 octombrie. Decizia in acest sens a fost luată in cadrul şedinţei de luni a Birourilor Permanente ale Sena-tului şi Camerei Deputaţilor.
Moţiunea de cenzură este intitulată „Moţiunea Romaniei majoritare, moţi-une populară” şi este semnată de 209 parlamentari aparţinand partidelor din opoziţie, PSD, PNL şi PC. Semnatarii moţiunii susţin că, in cazul trecerii acesteia, doresc să realizeze un guvern de criză, să organizeze alegeri anticipate in maximum şase luni şi să renegocieze angajamentele convenite cu FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană. Cu toate că pe la colţurile partidelor politice se vorbeşte că moţiunea de cenzură nu are şanse să treacă nici cat a avut moţiunea din iunie pentru că atunci mai mulţi parlamentari PD-L au votat impo-triva tăierii salariilor şi pen- siilor, in ziua votului pot avea loc surprize mari. „Bursa zvonurilor politice” spune că patru deputaţii independenţi au anunţat că vor vota in favoarea moţiunii de cenzură iniţiate de PSD, PNL şi PC la adresa Guvernului Boc. De asemenea, trei senatori şi patru deputaţi UNPR sunt decişi să voteze moţiunea.
Gheoghe Pop: „Sunt 50 la sută şanse să treacă”
Senatorul, PSD Gheorghe Pop, unul dintre semnatarii moţiunii, consideră că in momentul de faţă sunt şanse de 50 la sută ca moţiunea de cenzură să treacă de Parlament. Social-democratul se bazează pe „transferurile” făcute de la PD-L in perioada de mercato. „In ultimele două zile trei senatori de la PD-L şi-au exprimat dorinţa să vină la noi, unul dintre ei a făcut anunţul in plenul Senatului şi activează in grupul nostru de parlamentari, iar ceilalţi doi probabil de săptămana viitoare vor veni la PSD”, a explicat senatorul Pop de ce crede că sunt şanse de cel puţin 50 la sută ca moţiunea să treacă.
Mirel Taloş: „Şansele să treacă sunt foarte mici”
Deputatul liberal, Mirel Taloş, nu este la fel de optimist ca şi colegul din opoziţie şi nu işi pune foarte mari speranţe in moţiune deoarece consideră foarte mici şansele ca aceasta să treacă. „Dacă moţiunea ar fi votată de romani ar trece cu o largă majoritate. Din păcate acest Guvern se susţine prin corupţie parlamentară. Sunt peste 20 de deputaţi şi senatori care au plecat de la PSD şi PNL pentru a susţine Guvernul strict pe interese personale şi care au şanse foarte mari să-l salveze pe Boc de această moţiune”, şi-a argumentat Mirel Taloş pesimismul de care dă dovadă.
Seres Denes: „Nu votez moţiunea de cenzură”
Intrebat dacă va vota moţiunea de cenzură, deputatul UDMR, Seres Denes, spune că in acest guvern este şi UDMR, iar dacă se pune problema votării nu poate să voteze impotriva miniştrilor UDMR. „Eu cred că moţiunea de cenzură nu va trece pentru că nu este o majoratitate in Parlament”, a completat udemeristul.
Guvernul Boc trece prin furcile caudine săptămana viitoare
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...