Redacția
A trebuit să fie tăiate sporurile pană la zero, să fie lefurile ciuntite cu 25 la sută, iar pe ansamblu să scadă veniturile la jumătate pe un an, pentru ca romanii să iasă in stradă. Nu atat de mulţi cat ar trebui, dar suficienţi să se facă auziţi. Romanii ies cu greu in stradă, doar atunci cand le ajunge cuţitul la os. Au fost intotdeauna impărţiţi in păreri şi foarte rar uniţi. Fiecare a vrut doar pentru el şi nu şi pentru alţii. De aceea, ani de zile sindicatele nu au reprezentat o forţă aşa cum se intamplă in lumea occidentală. Şi asta datorită unor lideri care şi-au urmărit doar propriilor interese şi au căzut in genunchi in faţa stăpanirii pentru o mană (sau mai multe) de arginţi. La ora actuală, societatea romanească este in continuare divizată, dar parcă mai aşezată, parcă ştie ce vrea. Si ce este mai important, această Romanie nu pare dispusă să cedeze, şi-a unit forţele impotriva vremelnicului stăpanitor, aşa cum e normal să se intample intr-o societate. Revenind la ieşirea romanilor in stradă, nu trebuie să ne ascundem după deget, ci să spunem cu glas tare că există un exerciţiu democratic. Că romanii invaţă să-şi ceară drepturile şi să fie uniţi. Asta chiar dacă sindicatele nu sunt atat de unite pe cat ar trebui. Este un lucru pe care ar fi trebuit să-l deprindem din zorii democraţiei, dar e bine că-l deprindem şi abia acum după 20 de ani. Pană la urmă, in toate relele există şi un lucru bun, iar intr-un pahar plin cu amărăciune există şi un strop de dulceaţă.
Alina Rad
