Sute de cadre medicale au ales să părăsească sistemul medi-cal romanesc. Salariile reduse şi veşnicele lipsuri din spitale au determinat plecarea masivă a personalului medical. Reducerea de 25 la sută a atarnat greu pentru cei care stăteau deja in cumpănă in privinţa viitorului lor in Romania. In sistemul medical, aflat de ani buni in declin, frămantările s-au accentuat. In zadar ministrul Sănătaţii s-a indurat să deblocheze o parte din posturi. Numărul lor este oricum insuficient ca să avem o sănătate cat de cat eficientă. S-a dat drumul la un număr limită de angajări. Dar cine va intra in sistem? Sunt medici de excepţie care nu aveau de lucru şi nu am ştiut de ei? Soluţii pentru condiţii mai bune in spitale nu s-au găsit. Aparatura medicală se degradează pe zi ce trece. Cadrele medicale nu sunt stimulate să ofere servicii de calitate. Teama că vor fi părtaşe la vreo nenorocire menţine cadrele medicale tot pe picior de plecare. Medicii buni nu vor lucra niciodată cu scule proaste. Se duc in occident unde pot face performanţă. Sistemul sani-tar romanesc sărăceşte de la o zi la alta. Se ^debarasează^ in ritm alert şi de profesionişti. Asemenea unui alt sistem care este in plin proces de deprofesionalizare. Sistemul de invăţămant. Odată cu inceperea şco-lii, sute de dascăli au optat pentru concedii fără plată pentru a-şi găsi locuri de muncă mai bine plătite in străinătate. Sau o parte dintre profesori, după ani intregi de muncă la catedră, au ales să părăsească sistemul de invăţămant. De cand lumea, dacă nu oferi preţul corect nu ai cum să beneficiezi de „marfă” de calitate. Şi nici măcar nu se poate spune despre contribuabilul roman că nu plăteşte preţul corect. Avem cel mai mare impozit pe muncă din Uni-unea Europeană. Numai că managerul care se ocupă de banii noştri este statul.
Ce dai şi ce primeşti
Articole
Toți elevii vor avea acces la programele Cercetașilor României – Protocol cu Ministerul Educației
Ministerul Educaţiei a semnat un protocol de colaborare cu Organizaţia Naţională Cercetaşii României (ONCR), a anunțat ministrul Ligia Deca. Această inițiativă își propune să ofere elevilor acces mai facil la activități și programe oferite de Organizație, menite să completeze educația formală și să promoveze un stil de viață activ, sănătos și responsabil față de mediu. „Am semnat protocolul de colaborare cu Organizaţia Naţională Cercetaşii României (ONCR). Sprijinim, astfel creşterea participării tinerilor în programele oferite de ONCR, complementare…
Mai mult...Scrisoare de mulțumire pentru toate educatoarele
Pregătirea unei serbări de Crăciun cu preșcolari – un efort nevăzut, dar de neprețuit În tradiția nescrisă a învățământului preșcolar, apropierea sărbătorilor de iarnă este marcată prin minunata Serbare de Crăciun susținută de cei mici.În spatele unei serbări de Crăciun reușite, în care cei mici strălucesc pe scenă, cu costume impecabile, poezii învățate și colinde cântate cu emoție, se află o muncă susținută și dedicată a educatoarelor. Deși acest efort este de multe ori invizibil, rezultatele sunt…
Mai mult...