Consilierul personal al primului ministru arată de ce am ajuns să consumăm mai mult decat producem şi de ce este oportun un imprumut de la FMI.
Consilierul personal al primului ministru arată de ce am ajuns să consumăm mai mult decat producem şi de ce este oportun un imprumut de la FMI.
Este clar că Romania trece prin momente critice din punct de vedere financiar. Toată lumea vorbeşte de criză, insă prea puţini dintre noi ştiu cu adevărat ce inseamnă acest fenomen. “Criza actuală reprezintă o manifestare violentă a contradicţiilor economice şi sociale care nu ne mai iartă. Forţa economică a Romaniei a scăzut brusc şi primejdios. Ori muncim mai mult şi mai bine, ori ne diminuăm consumul drastic pentru a ne incadra in veniturile actuale”, a explicat Andreea Vass pentru cititorii ziarului Graiul Sălajului. Consilierul economic al primului ministru, mai spune că dificultăţile crizei “sunt date de apariţia falimentelor, a tot mai mulţi şomeri şi chiar tragedii individuale”. “Costurile cu administrarea statului şi cu asistenţa socială se menţin la niveluri ridicate, mult peste veniturile din ce in ce mai mici ale statului”.

Pomana politică a agravat probleme economice
Conform Andreei Vass, cauzele crizei economice sunt pe de o parte conjuncturale, externe, căci la fiecare zece ani se manifestă o corecţie economică a exceselor şi a speculaţiilor financiare internaţionale, dar mai ales interne. “Greşelile de politică economică internă din ultimii ani, populismul instituţionalizat şi calitatea slabă a serviciilor publice, favorizarea consumului romanilor pe credite luate cu buletinul şi creşterea permanentă a evaziunii fiscale – la care au contribuit masiv toate partidele politice, indiferent de culoarea lor – au agravat problemele noastre economice”, a completat aceasta. Pentru a exemplifica politizarea deci-ziilor şi exceselor in administraţia publică, Andreea Vass spune că “in anii 2007 şi 2008, in loc să economisim sau să investim banii obţinuţi din creşterea economică in infrastructură, şcoli sau spitale, Guvernul liberal a supraincărcat perso-nalul bugetar cu circa 135.000 de posturi, a crescut cheltuielile cu personalul bugetar cu 65 la sută, cheltuielile cu asistenţa sociala cu 75 la sută şi a celor cu pensiile de 84 la sută in aceeaşi doi ani”.

“Nu vrem să ajungem in situaţia Greciei”
Consilierul primului ministru avertizează că “dacă nu corectăm rapid aceste dezechilibre, deficitul ar fi sărit in 2010 la peste nouă la sută din PIB, cursul de schimb s-ar fi depreciat masiv, iar rambursarea creditelor in valută ar fi fost mult mai dificilă pentru romani, presiunea fiscală asupra mediului de afaceri ar fi crescut, iar falimentele şi şomajul ar fi fost mult mai ridicate decat in prezent, ceea ce ne-ar fi apropiat in paşi repezi de problemele Greciei”.

Romania va imprumuta in 2011 şase miliarde de euro
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat marţi, in Parlament, că in 2011 Romania va semna un nou acord cu FMI, de 5,7 miliarde de euro, doar pentru a acoperi deficitul bugetar, precizand că nimeni nu imprumută statul pe termen lung din cauza deficitelor structurale. “Nimeni in momentul de faţă nu imprumută Romania pe termen lung, din cauza deficitelor structurale”, a afirmat şeful statului. Băsescu a precizat că ţara are “probleme uriaşe să contracteze imprumuturi cu scadenţa la trei ani”. “Romania ar vrea, dar, datorită dezechilibrelor macroeconomice, nimeni nu o imprumută pe termen lung”, a subliniat preşedintele. De asemenea, şeful statului a declarat că Romania nu işi mai poate permite să plătească salarii pentru funcţionari incompetenţi şi bolnavi inchipuiţi şi nici ajutoare sociale celor care pot munci, dar nu vor.

Ne imprumutăm pentru a plăti datorii
Intrebată de ce are nevoie Romania in momentul de faţă de un nou imprumut de la FMI, Andreea Vass declară că “Guvernul Boc depune eforturi mari pentru a diminua datoriile cu care trăim. Chiar dacă reuşim cu aceste măsuri de austeritate şi reforme să diminuăm deficitul bugetar de la 9,1 la sută din PIB la 6,8 la sută din PIB in 2010, acest deficit fiscal trebuie acoperit anul viitor cat mai ieftin posibil”. Conform economistei, un nou acord cu FMI se justifică pentru plata datoriilor rămase neacoperite in 2011. “Dar nu e vorba de un imprumut nou efectiv, căci datoriile noastre scad an de an. Este vorba de un acord <> care ne dă posibilitatea să apelăm la acel imprumut doar dacă nu reuşim să ne imprumutăm mai ieftin pe piaţa privată”, a ţinut să precizeze Vass.